Ministra justiției: Trebuie să reușim transpunerea legislației europene până în 2027-2028

Publicat:

Ministra justiției: Trebuie să reușim transpunerea legislației europene până în 2027-2028

Ministerul Justiției are un rol extrem de important în cadrul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În acest sens, autoritățile depun maxim efort pentru ca țara noastră să reușească transpunerea legislației europene până în 2027-2028. Declarații în acest sens au fost făcute de ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul emisiunii „La 360 de grade”, de la Radio Moldova.

„Termenul setat pentru noi ca Republica Moldova să adere cât mai repede la UE ar însemna că trebuie să reușim transpunerea legislației, ne dorim să fie până în 2027 2028, înțelegem că este un termen ambițios, dar cel puțin ne setăm acest obiectiv și mult contează cum vom prioritiza eforturile, cum vom antrena specialiștii din diferite domenii, inclusiv să antrenăm expertiza din statele vecine și astfel să reușim în termenii scontați”, potrivit radiomoldova.md.


Citeşte şi : Parlicov: Gazul rusesc ar putea ajunge în R.Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers

Potrivit ministrei, numirea procurorului general a fost una din cele nouă condiționalități pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE care a fost deja îndeplinită, iar negocierile de aderare pe domeniul justiției ar putea începe curând.

„Acesta este obiectivul nostru și sperăm să avansăm cât mai curând, așa cum ne dorim. Urmează să raportăm progresele pe partea ce ține de completarea locurilor vacante la Curtea Supremă de Justiție, evoluțiile vetting-ului și mai multe rezultate pe cauzele de corupție”, a menționat Mihailov- Moraru.

Ministra Justiției a subliniat importanța capitolelor 23 și 24 în cadrul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Potrivit ei, capitolul 23, care se referă la sistemul judiciar și drepturile fundamentale, este considerat cel mai important, fiind punctul de pornire și de finalizare al negocierilor.

„Rolul Ministerul Justiției în acest proces de transpunere a acquis-ului comunitar este unul extrem de important, deoarece capitolul 23 este capitolul cel mai complex, cel mai important și aș spune fundamental, cu el se începe și cu el se va finaliza procesul de negocieri. Asta înseamnă tot ce conține sistemul judiciar adică se consolideze sistemul judiciar, sistemul procuraturii, drepturile fundamentale și respectiv acum suntem în proces de finalizare a screening-ului legislației adică se va face o evaluare a compatibilității legislației naționale cu directivele UE”.

Totodată, oficiala a accentuat că Comisia Europeană apreciază evoluțiile pozitive privind implementarea celor nouă recomandări, care vizează domeniul justiției.

„Din punctul lor de vedere, s-au făcut reforme structurale destul de complexe într-un termen destul de scurt, în ciuda faptului că au fost și mai multe semnale de rezistență. Important este ca să asigurăm stabilitate și credibilitatea tuturor acestora reforme pe care le facem. Nu este deloc ușor, dar mergem înainte cu determinare”, a mai spus Veronica Mihailov-Moraru.

Citeşte şi : Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021

Reamintim că Republica Moldova a primit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană la data de 23 iunie 2022. Pentru începerea negocierilor propriu-zise în vederea aderării la UE, Republica Moldova trebuie să îndeplinească cele nouă recomandări emise de Comisia Europeană. Domeniile vizate sunt: justiția, combaterea corupției și crimei organizate, dezoligarhizarea, reforma administrației publice și a serviciilor publice, managementul finanțelor publice, consolidarea rolului societății civile în procesele decizionale și protejarea drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Boeing a ajuns la un acord cu justiţia americană în dosarul prăbuşirii avionului 737 Max

Boeing a ajuns la un acord cu justiţia americană în dosarul prăbuşirii avionului 737 Max Boeing a ajuns la un acord cu Departamentul american al...

Viceprim-ministrul Popșoi condamnă ororile rușilor în Ucraina

Viceprim-ministrul Popșoi condamnă ororile rușilor în Ucraina Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe,  Mihai Popșoi, a condamnat cu fermitate atacul rusesc asupra orașelor ucrainene. Citește și: Precizăm că,...

Percheziții la Drochia. Polițiștii au căutat țigări, dar au găsit și arme

Percheziții la Drochia. Polițiștii au căutat țigări, dar au găsit și arme Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile a cinci persoane și câteva...

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.