StiripesurseȘtirile zileiMinistra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în vizită de lucru la București

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în vizită de lucru la București

Publicat:

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în vizită de lucru la București

Vizita a început cu o întrevedere cu ministra Gorghiu, în cadrul căreia s-a discutat despre buna cooperare dintre Ministerele Justiției din Republica Moldova și România, agenda europeană a țării noastre și expertiza română de care am putea beneficia în acest sens, prioritățile comune pe segmentul justiției, dar și despre evoluția proceselor care au loc în sectorul justiției de la noi.

În mod special, ministra Mihailov-Moraru s-a referit la politicile promovate pentru a spori eficiența și transparența sectorului justiției, fortificarea capacităților organelor de autoadministrare a judecătorilor și procurorilor; eficientizarea activității instituțiilor abilitate cu combaterea și investigarea corupției și contracararea promptă a riscurilor de securitate națională.

Un subiect important al discuției a fost procesul de pregătire al autorităților din Republica Moldova pentru negocierile bilaterale de aderare la UE. În context, Veronica Mihailov-Moraru a remarcat expertiza României oferită până acum, care a fost extrem de utilă. Cele două ministre au agreat asupra detașării, pe termen scurt, a colegilor din cadrul Ministerului român al Justiției la instituția pe care o conduc, pe o listă de domenii clar identificate, pentru a beneficia de expertiză în procesul de armonizare a legislației naționale la acquis-ul comunitar.

De asemenea, a fost analizată oportunitatea înființării unei noi funcții de magistrat de legătură al României în Republica Moldova. S-a convenit și asupra intensificării cooperării între sistemele noastre penitenciare și de probațiune. „Preluarea de bune practici din România este binevenită pentru funcționarea eficientă a sistemului penitenciar din țara noastră, consolidarea sistemului de probațiune, dar și pregătirea profesioniștilor din domeniile juridice conexe justiției”, a spus ministra Mihailov-Moraru.

La final, Veronica Mihailov-Moraru i-a mulțumit Alinei Gorghiu pentru disponibilitatea Ministerului Justiției din România de a susţine iniţiativele noastre de consolidare a cadrului normativ şi instituțional, acestea fiind îndreptate să satisfacă atât așteptările legitime ale cetățenilor, cât și cele ale UE, care ne acordă încredere în accelerarea pe parcursul nostru european. „Parteneriatul cu România rămâne a fi cel mai valoros pentru Guvernul Republicii Moldova și cetățenii săi”, a încheiat ministra Justiției.


Declarațiile de presă comune pot fi urmărite aici: https://t.ly/eIXmR

În marja vizitei, ministra Mihailov-Moraru are planificate mai multe întrevederi cu oficiali români, printre care: printre care: Președintele Senatului, Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României, procurorul-șef DNA, procurorul-șef DIICOT, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.