Miniştrii de externe din Consiliul Europei au convenit asupra unui Cadru strategic pe următorii patru ani

Publicat:

Miniştrii de externe din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei au convenit vineri, în cadrul sesiunii lor anuale, desfăşurată online, asupra unui Cadru strategic al organizaţiei pentru următorii patru ani, informează un comunicat de presă al Consiliului, potrivit agerpres

Miniştrii au subliniat rolul şi responsabilitatea Consiliului Europei de a asigura punerea în aplicare a convenţiilor sale, de a elabora noi norme juridice constrângătoare în răspuns la noile provocări şi de a furniza ajutor statelor membre, prin intermediul programelor sale de cooperare.


Citește și : Certificatul verde digital al UE ar trebui să fie funcţional de la 1 iulie

Participanţii la reuniune au amintit totodată importanţa cooperării între Consiliul Europei şi principalii săi parteneri internaţionali, precum şi a conlucrării pentru găsirea de soluţii politice conforme normelor şi principiilor dreptului internaţional în privinţa conflictelor nereglementate.

Unul dintre principalele obiective ale strategiei Consiliului Europei pe următorii patru ani îl constituie aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel încât aceasta să se aplice integral şi în mod uniform în Europa.

Strategia urmăreşte de asemenea garantarea eficienţei pe termen lung a sistemului Convenţiei europene a drepturilor omului, îndeosebi prin continuarea întăririi eficienţei procesului de urmărire a punerii în executare a deciziilor CEDO, precum şi o evaluare a mecanismelor de monitorizare, în vederea creşterii eficienţei acestora.

În fine, strategia mai prevede continuarea procesului de reflecţie asupra sistemului Cartei sociale europene şi continuarea “viguroasă” a participării societăţii civile la activităţile CoE.

Miniştrii au subliniat totodată importanţa activităţii normative a CoE în ce priveşte protecţia drepturilor omului în era digitală şi au recunoscut faptul că digitalizarea şi inteligenţa artificială aduc avantaje considerabile societăţilor şi cetăţenilor lor, dar ridică în acelaşi timp şi numeroase provocări.

Participanţii au decis că trebuie să se acorde prioritate elaborării unui cadru juridic pentru dezvoltarea şi aplicarea inteligenţei artificiale, bazat pe normele Consiliului Europei cu privire la drepturile omului, democraţie şi statul de drept, notează comunicatul.

În acest context, miniştrii de externe din CoE au reafirmat importanţa Convenţiei nr. 108, care se referă la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal şi care a ajuns la cea de-a 40-a aniversare, făcând apel la aderarea rapidă la Protocolul de modificare a acesteia adoptat în 2018.

Citește și : Talibanii au preluat controlul asupra încă unui district strategic din Afganistan

Miniştrii au “încurajat” de asemenea finalizarea celui de-al doilea Protocol adiţional la Convenţia de la Budapesta privind cibercriminalitatea, care vizează întărirea eficienţei cooperării în materie de criminalitate informatică, în timp util pentru cea de-a 20-a sa aniversare, în noiembrie 2021, şi au “luat notă” de pregătirea unei noi recomandări “exhaustive” a Comitetului de miniştri cu privire la combaterea discursului de ură online şi fizic.

Participanţii au evocat, în fine, contribuţia semnificativă a Convenţiei de la Istanbul pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice în ultimii 10 ani, se menţionează în comunicat.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.