StiripesurseExterneMinistrul chinez al apărării este vizat de o anchetă pentru corupţie

Ministrul chinez al apărării este vizat de o anchetă pentru corupţie

Publicat:

Ministrul chinez al apărării, Dong Jun, face obiectul unei anchete pentru corupţie, a raportat miercuri Financial Times, notează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Citând foşti şi actuali responsabili americani familiarizaţi cu problema, cotidianul britanic Financial Times a afirmat că ancheta vizându-l pe Dong se înscrie în cadrul unor investigaţii mai ample asupra corupţiei din rândul armatei.

Nici Ministerul chinez de Externe, nici ambasada Chinei la Washington nu au răspuns solicitărilor AFP.

Citeşte şi: Biden anunţă ÎNCETAREA focului în Liban – Stiripesurse.md

Fost comandant în cadrul Marinei, Dong a fost numit ministru al apărării în decembrie 2023, după înlăturarea bruscă a predecesorului său Li Shangfu, la doar şapte luni după preluarea mandatului.


Li a fost exclus ulterior din Partidul Comunist Chinez, fiind “suspectat de corupţie” şi acuzat că “a primit sume uriaşe de bani”, potrivit televiziunii de stat.

Predecesorul acestuia, Wei Fenghe, suspectat de corupţie, a fost şi el înlăturat din partid.

De la venirea la putere cu peste zece ani în urmă, Xi Jinping conduce o vastă campanie de combatere a corupţiei în rândul funcţionarilor publici, care s-a extins şi la armată. Detractorii săi cred că îi serveşte la eliminarea rivalilor săi pe plan politic.

La începutul lunii noiembrie, preşedintele Xi Jinping a ordonat armatei “să ancheteze corupţia şi tendinţele nesănătoase din rândul ofiţerilor şi soldaţilor pentru remedierea situaţiei”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

20 de tineri au devenit ambasadori ai protecției Nistrului în cadrul școlii de vară EcoNistru

Douăzeci de adolescenți din 13 localități situate în regiunea Parcului Național „Nistrul de Jos” au participat la școala de vară EcoNistru, organizată la Tudora,...

Nesterovschi pierde litigiul cu ANI. Curtea de Apel Centru a respins apelul privind averea nejustificată de 364 de mii de lei

Fostul deputat Alexandr Nesterovschi a pierdut litigiul cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care a constatat o avere nejustificată de circa 364 000 de...

Slusari cere explicații privind decizia Energocom de majorare a tarifelor la gaze: ‘Indicația a venit din exterior’

Fostul membru al Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandr Slusari, susține că solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gazele naturale ar fi fost transmisă...

Premierul desemnat Vasile Tofan propune o reintegrare pașnică și ireversibilă, cu extinderea regulilor naționale

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.