StiripesurseȘtirile zileiMinistrul de externe al Hondurasului a ajuns în China pentru stabilirea...

Ministrul de externe al Hondurasului a ajuns în China pentru stabilirea de relaţii diplomatice;Taiwanul îşi recheamă ambasadorul de la Tegucigalpa

Publicat:

Ministrul de externe al Hondurasului, Eduardo Enrique Reina, se află într-o vizită în China în vederea stabilirii de relaţii diplomatice cu Beijingul, transmite AFP, potrivit agerpres., citând surse guvernamentale de la Tegucigalpa.

‘Ministrul s-a deplasat (…) la instrucţiunile preşedintei Xiomara Castro’, a declarat miercuri pentru cotidianul local El Heraldo ministrul preşedinţiei, Rodolfo Pastor.

Citeşte şi: Dacă Rusia va cuceri Ucraina, China va câștiga – Black News

El a precizat că delegaţia va fi primită de ministrul de externe chinez Qin Gang.

Guvernul de la Taipei a reacţionat joi, anunţând rechemarea ambasadorului său din Honduras în semn de protest faţă de respectiva vizită.


‘Hondurasul a ignorat peste 80 de ani de prietenie (între Taiwan şi Honduras) trimiţându-şi ministrul de externe în China, ceea ce a adus o gravă atingere sentimentelor guvernului şi poporului nostru’, a declarat Ministerul de Externe într-un comunicat.

‘Am decis să ne rechemăm imediat ambasadorul din Honduras spre a ne exprima profunda nemulţumire’, adaugă textul menţionat.

La 14 martie, statul din America Centrală a anunţat, prin vocea preşedintei sale, că va stabili relaţii ‘oficiale cu Republica Populară a Chinei’.

Hondurasul a propus Taiwanului să aibă cu Tegucigalpa ‘relaţii mai importante, conforme cu marile nevoi ale poporului hondurian’, dar răspunsul nu a fost pozitiv, a explicat atunci ministrul de externe Reina la televiziunea locală Canal 5.

America Centrală este scena unei rivalităţi diplomatice între Beijing şi Taipei de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949.

Citeşte şi: Majoritatea românilor nu este de acord cu trimiterea de arme pentru Ucraina – Black News

În ultimii ani, Nicaragua, El Salvador, Panama, Republica Dominicană şi Costa Rica au rupt relaţiile cu Taiwan în favoarea Beijingului.

Relaţiile între Beijing şi Taipei s-au înveninat după alegerea în 2016 la preşedinţia taiwaneză a lui Tsai Ing-wen, provenită dintr-un partid în mod tradiţional favorabil declarării oficiale a independenţei insulei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.