StiripesurseExterneMinistrul de externe slovac: Candidatura lui Klaus Iohannis la şefia NATO...

Ministrul de externe slovac: Candidatura lui Klaus Iohannis la şefia NATO este legitimă

Publicat:

Ministrul de externe slovac: Candidatura lui Klaus Iohannis la şefia NATO este legitimă

Candidatura lui Klaus Iohannis la NATO este legitimă, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul slovac de externe Juraj Blanar, care nu a exprimat însă sprijinul ţării sale pentru actualul preşedinte român, ci a spus că aşteaptă să vadă cum intenţionează cei doi candidaţi să protejeze interesele de securitate ale ţărilor central-est-europene.

“Slovacia este serioasă în ceea ce priveşte abordarea subiectului viitorului şef al NATO şi m-am aşteptat la mai multă deschidere, empatie, din partea statelor membre, faţă de cererile ţărilor din zona estică pentru că aceste ţări sunt cel mai mult expuse conflictului din Ucraina”, a declarat Blanar pe marginea reuniunii NATO, referindu-se la ţările din formatul Bucureşti-9 (România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania), potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

“Ne-am aşteptat să se discute mult mai mult despre interesele noastre. Nu am avut un candidat rezonabil până şi-a prezentat candidatura domnul Iohannis. Este o candidatură legitimă. Poziţia noastră e foarte clară. Dorim să auzim cum doresc să ocrotească ambii candidaţi interesele noastre de securitate. Particulară pentru Slovacia este tema protecţiei antiaeriene, pentru că noi începând din 1 aprilie nu mai suntem protejaţi aerian de niciun sistem, după ce Italia şi-a retras bateria antiaeriană temporară”, a explicat şeful diplomaţiei de la Bratislava.

El a spus că vrea să vadă cum va rezolva această problemă Klaus Iohannis sau Mark Rutte, “indiferent cine va fi”, şi a precizat că ţara sa va purta discuţii bilaterale cu Olanda pentru că şi aceasta a avut un sistem antiaerian pe care l-a retras din Slovacia.


“Presupunem că vom ajunge la un acord comun înainte de summitul de la Washington”, a spus ministrul slovac când a fost întrebat care este orizontul de timp în care va fi decis noul secretar general.

Ministrul ceh Jan Lipavsky s-a arătat favorabil pentru o numire a lui Mark Rutte în fruntea NATO, deşi nici ţara sa nu a exprimat o poziţie clară la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor NATO.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

Întrebat dacă s-a exprimat pro sau contra faţă de candidatura lui Klaus Iohannis, el a afirmat joi într-un briefing că nu s-a ajuns la un asemenea vot în cadrul reuniunii ministeriale de miercuri şi joi. Lipavsky şi-a exprimat speranţa ca procesul de alegere a unui nou secretar general al NATO să se termine cel târziu la reuniunea informală de la Praga a miniştrilor de externe de la sfârşitul lui mai sau cel târziu la summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Washington.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.