Ministrul de externe spaniol, amendă uriaşă pentru nerespectarea regulilor în vânzarea de acţiuni

Publicat:

Ministrul de externe spaniol Josep Borrell a primit o amendă de 30.000 de euro pentru că în 2015 nu a respectat regulile în domeniu atunci când a vândut acţiuni ale grupului Abengoa, aflat aproape de faliment, al cărui administrator era la acea vreme, transmite AFP, potrivit agerpres.

Borrell a vândut ‘în contul unei terţe’ persoane, fosta sa soţie, potrivit presei, 10.000 de acţiuni Abengoa pentru suma de 9.030 euro, pe 24 noiembrie 2015′, a explicat Comisia naţională pentru valori mobiliare din Spania (CNMV), într-o decizie publicată marţi în Monitorul Oficial.


Citeşte şi: Un funcţionar de rang înalt din Senatul francez este acuzat de spionaj pentru Coreea de Nord

Or, actualul şef al diplomaţiei spaniole dispunea, în calitate de membru al consiliului de administraţie al grupului Abengoa, specializat în energii regenerabile, de ‘informaţii privilegiate’ privind acest concern care anunţase că se îndreaptă către faliment, ceea ce a antrenat o cădere a acţiunilor sale la bursă.

”A fost o greşeală”, a recunoscut Josep Borrell – fost preşedinte al Parlamentului European în perioada 2004-2007 – la jumătatea lunii octombrie în faţa parlamentului de la Madrid.

Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză pe un trotuar dintr-un oraş chinez. 9 oameni au fost ucişi

Companie familială fondată în 1941 în Andaluzia, Abengoa a fost aleasă de fostul preşedinte american Barack Obama pentru a construi, în Arizona, cea mai mare centrală electrică cu energie solară din lume.

La finalul lui 2015, grupul Abengoa era prezent în 20 de ţări, înainte de a fi afectată de datoria sa enormă, generată de o creştere prea rapidă. Grupul a reuşit în final să negocieze un plan de reeşalonare a datoriei sale cu 15 bănci şi fonduri de investiţii, dar a fost nevoit să abandoneze sau să-şi îngheţe numeroase activităţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.