StiripesursePoliticăMinistrul Finanțelor vorbeşte despre salariile profesorilor

Ministrul Finanțelor vorbeşte despre salariile profesorilor

Publicat:

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține că solicitările sindicatelor din educație privind majorarea salariilor profesorilor sunt justificate, însă, în condițiile actuale, acceptarea acestora ar fi însemnat „salarii pe datorie”. Oficialul a subliniat că Guvernul nu își poate permite să se împrumute pentru a acoperi creșteri salariale, precizând că soluția pe termen mediu este adoptarea unei noi legi a salarizării, transmite IPN.

„Solicitările sindicatelor privind majorările sunt pertinente. Am avut câteva consultări cu sindicatele la minister. Sper pentru bugetul din 2027 să avem consultări mult mai incluzive și să existe mai multe consultări. Acum, la 1 noiembrie am venit în funcție și a trebuit în scurt timp să facem și rectificarea și bugetul pentru 2026”, a spus ministrul în cadrul emisiunii „Pe față” de la postul public de televiziune.

Citeşte şi: Igor Grosu, mesaj pentru Putin: ‘Istoria nu se repetă!’ – Stiripesurse.md

Andrian Gavriliță a explicat că, deși au avut loc discuții cu reprezentanții sindicatelor, constrângerile bugetare nu permit, în acest moment, majorări salariale. „Am avut discuții cu sindicatele și colegii ne-au înțeles. Astăzi să facem aceste majorări ar însemna să le facem pe datorie. Ar fi greșit față de ei să ne împrumutăm de pe piață ca să facem aceste majorări”, a explicat ministrul Finanțelor.

El a reiterat angajamentul Guvernului privind elaborarea unei noi legi a salarizării, care ar urma să aducă mai multă echitate în sistemul de remunerare. „Avem angajamentul ca până în ianuarie 2027 să avem o nouă lege a salarizării. Vom face tot posibilul ca ea să fie gata și mai devreme. Sperăm să intre în vigoare de la 1 septembrie. Noua lege a salarizării va veni cu corectări la principiul salarizării. De la 10 valori de referință în câțiva ani urmează să ajungem doar la 4”, a notat Andrian Gavriliță.


Federația Sindicală a Educației și Științei a anunțat pentru astăzi o acțiune de protest la nivel național. Până la ora 11:30, cadrele didactice și științifice din întreaga țară vor ridica o foaie albă – simbol al demnității și al viitorului încă nescris – și vor citi cu voce tare articolul 43 din Constituție, care garantează dreptul la muncă și la un salariu echitabil

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldelectrica a activat servicii de echilibrare a sistemului furnizate de centrale fotovoltaice dotate cu sisteme de stocare

Republica Moldova a marcat joi o nouă premieră în procesul de modernizare a sectorului energetic. În intervalul 13:30–16:30, Moldelectrica a activat pentru prima dată servicii de...

Cât vor costa benzina și motorina în weekend

ANRE a dat publicității prețurile maxime la care pot fi comercializați principalii carburanți auto, valabile pentru mâine, 13-15 iunie. Astfel, litrul de benzină va costa...

Consiliul European va discuta deschiderea primului grup de capitole de aderare cu R.Moldova și Ucraina, la reuniunea din 18-19 iunie

Deschiderea primului grup de capitole de negociere cu Moldova și Ucraina se regăsește pe agenda Consiliului European. Liderii Uniunii Europene vor discuta, la reuniunea...

22 de cazuri de fraudă telefonică în ultimele 24 de ore. Prejudiciu total de peste 3 milioane de lei

Poliția a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 22 de cazuri de fraudă telefonică, în urma cărora cetățenii au fost prejudiciați cu peste 3...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.