StiripesurseExterneMinistrul german al apărării le cere aliaţilor să trimită mai multe...

Ministrul german al apărării le cere aliaţilor să trimită mai multe sisteme Patriot în Ucraina

Publicat:

Ministrul german al apărării le cere aliaţilor să trimită mai multe sisteme Patriot în Ucraina

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a îndemnat marţi aliaţii din cadrul NATO şi alte ţări care sprijină Ucraina să transmită Kievului mai multe sisteme de apărare antiaeriană, dacă este posibil Patriot de fabricaţie americană, relatează EFE.

Aflat într-o vizită la baza aeriană din oraşul Lielvarde, în Letonia, unde staţionează avioane de luptă germane ca parte a patrulelor aeriene ale NATO în regiunea Mării Baltice, Pistorius a declarat că “Germania a furnizat Ucrainei 25% din capacităţile sale Patriot, mai mult decât orice altă ţară din lume”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: 3.000 de deţinuţi din Ucraina sunt gata să plece pe front

“De aceea am lansat această iniţiativă pentru a cere şi altor ţări să facă mai mult. Până în prezent, am primit multe oferte pentru mai mulţi bani şi rachete, dar nu şi pentru sisteme de lansare, de care Ucraina are nevoie cel mai mult”, a spus el.

Pistorius a spus că toţi partenerii care pot “furniza sisteme Patriot sau sisteme similare ar trebui să facă aceasta cât mai curând posibil”.


“Este realmente crucial pentru evoluţia viitoare a acestui război şi în special pentru moralul, securitatea şi infrastructura ţării”, a spus el.

Boris Pistorius a mai spus că Germania nu va accepta să apere spaţiul aerian al Ucrainei dintr-o ţară vecină, aşa cum a sugerat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

“Ar fi un fel de participare directă la război”, a declarat ministrul german al apărării, înainte de a adăuga că “nu este momentul sau locul în care să o luăm serios în considerare, cel puţin nu pentru Germania”. “Ştiu că nu este nici pentru alte ţări”, a spus el.

Întrebat dacă Germania şi-ar putea revizui poziţia cu privire la furnizarea de rachete de croazieră Taurus Ucrainei, pe care a refuzat până acum să le livreze, Pistorius a declarat că, în ceea ce priveşte rachetele Taurus, “totul a fost spus deja în trecut”.

“Nu am nimic de adăugat în acest moment”, a spus el.

În plus, ministrul a reamintit că Germania este al doilea mare furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, după SUA, şi că în acest an a alocat 7 miliarde de euro ca ajutor pentru care au fost deja semnate contracte.

“Facem tot ce ne stă în putinţă şi cred că vom face şi mai mult dacă va fi necesar. Dar, totuşi, există multe, multe alte ţări în lume şi în Europa care ar putea face mai mult decât au făcut până acum”, a afirmat el.

Citește și: Adrian Băluțel: PSRM încearcă să limiteze accesul diasporei la vot

La rândul său, ministrul leton al apărării, Andris Spruds, a declarat că Letonia se angajează să trimită 0,25% din Produsul său Intern Brut (PIB) ca ajutor militar Ucrainei, “ceea ce înseamnă că 10% din cheltuielile noastre militare merg către Ucraina”.

Letonia s-a angajat să aloce 3% din PIB-ul său pentru apărare, o cifra mai mare decât pragul minim de 2% stabilit pentru membrii NATO înainte de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022, a indicat ministrul leton.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.