StiripesursePoliticăMinistrul Mediului, Sergiu Lazarencu, așteptat marți în România

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, așteptat marți în România

Publicat:

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, așteptat marți în România

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, este așteptat marți, 14 mai, în România. Potrivit unui comunicat al instituției, în cadrul vizitei de lucru, demnitarul va avea o întrevedere cu omologul său român, Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, și va participa la la deschiderea celui de-al 4-lea centru regional din cadrul Sistemului de Garanție – Returnare.

De asemenea, Lazarencu va avea întâlniri și cu directorii instituțiilor subordonate Ministerului Mediului din România: Romsilva și Agenția de mediu, Garda Națională de Mediu, dar și alți oficiali, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Vizita are ca obiectiv consolidarea relațiilor bilaterale și preluarea bunelor practici în domeniul protecției mediului și gestionării resurselor naturale între cele două state”, precizează reprezentanții ministerului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.