StiripesurseȘtirile zileiMinistrul mexican de externe acuză SUA de dublu standard prin refuzul...

Ministrul mexican de externe acuză SUA de dublu standard prin refuzul de a invita Cuba, Venezuela şi Nicaragua la Summitul Americilor

Publicat:

Ministrul mexican de externe Marcelo Ebrard a acuzat marţi Statele Unite de dublu standard prin refuzul de a invita Cuba, Venezuela şi Nicaragua la Summitul Americilor găzduit de SUA, în timp ce ele interacţionează cu guverne nedemocratice din Asia de Sud-Est, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

“Aşa-zisa clauză democratică nu se aplică în mod egal în toate cazurile, ci numai în unele, când este convenabil”, a scris Ebrard
într-o rubrică publicată în ziarul mexican Excelsior, menţionând relaţiile Washingtonului cu Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) şi formarea Cadrului Economic Indo-Pacific în mai.

Citește și : Viaţa după pandemie: Beijingul îşi redeschide restaurantele

Ebrard a numit decizia SUA “inconsecventă, dacă nu contradictorie”. Printre membrii ASEAN se numără Myanmar (fostă Birmania), condus de o juntă militară şi Vietnamul condus de partidul unic comunist.

Statele Unite au ales să nu invite liderii de stânga nicaraguan, ai Venezuelei şi Cubei conduse de comunişti la reuniunea Americilor din această săptămână la Los Angeles, invocând îngrijorările legate de lipsa democraţiei în ţările lor, a declarat un înalt oficial american.


Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador s-a retras după ce Statele Unite au anunţat că nu toate ţările din America vor fi invitate.

Preşedintele SUA Joe Biden îşi propune să abordeze migraţia regională şi provocările economice la summit. Lopez Obrador a spus că s-ar întâlni în schimb cu Biden luna viitoare.

“Fără această presiune, fără acel regretabil, penibil şantaj la vârf, (vom) discuta în iulie”, a declarat Lopez Obrador marţi la o conferinţă de presă obişnuită.

Citește și : Totul pentru petrol! Casa Albă pare să şteargă cu buretele implicarea lui MbS în asasinarea lui Khashoggi

Alte grupări internaţionale, precum G20 şi Naţiunile Unite, au de asemenea membri care nu sunt consideraţi pe deplin democraţii de către naţiunile occidentale, a spus ministrul de externe Ebrard.

Ebrard va participa la summit în locul lui Lopez Obrador şi va insista ca Statele Unite să pună capăt embargoului asupra Cubei, a declarat el ziarului La Jornada.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.