Ministrul în exercițiu al Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că drona de tip Shahed, care a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova și a explodat în apropierea localității Copanca, raionul Căușeni, nu a fost detectată de radare din cauza mai multor factori tehnici, precum altitudinea de zbor, distanța față de radar și particularitățile terenului, comunică MOLDPRES.
„Detectarea de către radare depinde de mai mulți factori, cum ar fi distanța de la radar, altitudinea de zbor, precum și terenul unde este amplasat acesta”, a explicat Anatolie Nosatîi înainte de ședința de astăzi a Guvernului.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Oficialul a precizat că aparatul de zbor identificat în urma atacurilor Federației Ruse asupra regiunii Odesa este o dronă de tip Shahed, iar instituțiile statului au acționat conform procedurilor stabilite pentru documentarea incidentului și asigurarea securității cetățenilor.
„Ca urmare a atacurilor Federației Ruse împotriva infrastructurii civile din Ucraina, în ultimele zile am înregistrat survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova. Instituțiile statului au acționat în conformitate cu legislația națională”, a declarat ministrul.
Nosatîi a subliniat că, atât timp cât Federația Rusă continuă atacurile asupra Ucrainei, Republica Moldova rămâne expusă unor riscuri de securitate, inclusiv prin încălcarea spațiului aerian.
„Atât timp cât Federația Rusă continuă să atace teritoriul țării vecine, aceasta reprezintă un pericol pentru Republica Moldova, ceea ce a fost demonstrat în ultimele zile prin violarea spațiului aerian”, a menționat ministrul.
Potrivit acestuia, Republica Moldova trebuie să continue investițiile în dezvoltarea sistemului național de apărare antiaeriană. Un nou radar urmează să fie livrat în următorul trimestru și va deveni operațional în primul semestru al anului 2026.
„Republica Moldova trebuie să continue să investească în dezvoltarea sistemului național de apărare antiaeriană”, a spus Anatolie Nosatîi.
Ministrul a mai declarat că dronele depistate recent prezintă un risc sporit, întrucât Federația Rusă ar continua să îmbunătățească componenta explozivă a acestora.
„Drona de ieri reprezenta un risc, la fel ca și celelalte. Vedem că Federația Rusă continuă să perfecționeze partea explozivă, dotând aceste drone cu mai multe obiecte care ar putea mări zona de distrugere”, a afirmat Nosatîi.
Totodată, ministrul a îndemnat cetățenii să nu se apropie de obiectele necunoscute depistate pe teritoriul Republicii Moldova și să anunțe imediat autoritățile.
„Nu vă apropiați de aceste obiecte. Vă rog să înștiințați Poliția, iar noi vom întreprinde toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea cetățenilor”, a transmis Anatolie Nosatîi.
Întrebat de jurnaliști dacă și-ar mai dori un mandat de ministru, șeful de la apărare a menționat că este prematur să răspundă la această întrebare și a precizat că rămâne la latitudinea candidatului desemnat să își formeze echipa.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
În noaptea de 13 iulie, Serviciul Operații Aeriene din cadrul Armatei Naționale a depistat, la ora 01:03, o dronă de tip Gheran-2 (Shahed-136), care ar fi pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova în urma atacurilor aeriene ale Federației Ruse asupra regiunii Odesa. Aparatul de zbor a explodat în apropierea satului Copanca, raionul Căușeni, iar cazul este investigat de structurile abilitate.
De la începutul războiului din Ucraina, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat neautorizat de peste 40 de ori. Autoritățile de la Chișinău au înaintat note de protest ambasadorului desemnat al Federației Ruse, subliniind că, deși dronele nu vizează direct Republica Moldova, traiectoriile acestora – asociate atacurilor asupra Ucrainei – reprezintă un risc sporit pentru securitatea națională.











