StiripesurseȘtirile zileiMişcarea de Nealiniere cere de la Caracas ridicarea sancţiunilor 'unilaterale'

Mişcarea de Nealiniere cere de la Caracas ridicarea sancţiunilor ‘unilaterale’

Publicat:

Mişcarea de Nealiniere, care numără 120 de ţări membre, a cerut duminică ridicarea sancţiunilor economice “unilaterale”, potrivit unei declaraţii adoptate în cadrul unei reuniuni ministeriale care a avut loc la Caracas, unde vorbitorii au criticat politica americană faţă de Venezuela, Iran şi Siria, relatează AFP, potrivit agerpres.

Mişcarea de Nealiniere – fondată în timpul Războiului Rece, în 1961, la Belgrad – respinge “unilateralismul” ca instrument al politicii externe precum şi “măsurile adoptate unilateral de anumite state care pot care conduce la erodarea şi încălcarea Cartei ONU, a dreptului internaţional şi a drepturilor omului”, se afirmă în ”Declaraţia politică de la Caracas”, adoptată duminică de miniştri de externe şi diplomaţi reuniţi la Caracas.

Citeşte şi: Anunţul lui Mike Pompeo: ‘Rămâneţi la voi acasă!’

Textul solicită “revocarea” sancţiunilor “într-o manieră completă şi imediată”. Documentul nu menţionează în mod explicit sancţiunile impuse de SUA Venezuelei, Iranului sau Cubei, dar, în discursurile lor, şefii diplomaţiilor din aceste trei ţări au criticat ferm măsurile luate împotriva ţărilor lor.

Ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif a criticat sâmbătă “aventurismul unilateral” şi “terorismul economic” al SUA. Aceste măsuri ”sunt mijloace de agresiune îndreptate împotriva populaţiei civile pentru a atinge obiective politice”, a afirmat Zarif. “Este terorism, pur şi simplu terorism”, a spus el. În intervenţiile sale publice, Zarif nu a menţionat situaţia petrolierului britanic sechestrat de către Iran în strâmtoarea Ormuz.


Citeşte şi: ‘Slujitorul poporului’ câştigă alegerile parlamentare din Ucraina

Venezuela, care deţine din 2016 preşedinţia rotativă a Mişcării de Nealiniere, este deopotrivă vizată de sancţiunile administraţiei preşedintelui republican Donald Trump, care încearcă în acest mod să sporească presiunea şi, în cele din urmă, să-l înlăture de la putere pe preşedintele socialist Nicolas Maduro în favoarea opozantului Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar de circa 50 de ţări, între care Statele Unite.

Reuniunea ministerială de la Caracas a fost o întâlnire pregătitoare a summitului Mişcării de Nealiniere programat pentru octombrie la Baku, capitala Azerbaidjanului, ţară care va prelua preşedinţia acestei mişcări. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.