StiripesurseCultură și MediaMisterul peșterilor de la Lascaux: „Capela Sixtină” a preistoriei - 85...

Misterul peșterilor de la Lascaux: „Capela Sixtină” a preistoriei – 85 de ani de la descoperirea lorCea mai celebră dintre încăperi, Sala Taurilor, adăpostește patru tauri uriași, dintre care unul măsoară peste 5 metri în lungime. În alte zone ale peșterii, vânătorii par să se confrunte cu animale mitice, iar simbolurile geometrice completează decorul, alimentând și astăzi dezbaterile specialiștilor. lascaux 2 jpg jpeg

Publicat:

În inima regiunii Dordogne, în sud-vestul Franței, se află un loc ce pare desprins dintr-o lume de basm, dar care, în realitate, ne poartă cu 17.000 de ani în urmă. Peșterile de la Lascaux, declarate Patrimoniu Mondial UNESCO, adăpostesc unele dintre cele mai spectaculoase creații artistice ale omenirii. Numite adesea „Capela Sixtină a artei rupestre”, picturile de aici rămân o enigmă și o mărturie impresionantă a vieții oamenilor din Paleoliticul Superior. Iar anul acesta se împlinesc 85 de ani de la descoperirea lor – o aniversare care readuce în atenție unul dintre cele mai mari comori culturale ale umanității, potrivit historia.ro.

Descoperirea întâmplătoare din 1940

Pe 12 septembrie 1940, patru adolescenți din satul Montignac au pornit într-o mică aventură, urmărind un câine care dispăruse într-o vizuină de vulpe. Niciunul dintre ei nu bănuia că în spatele acelei deschizături se ascundea o lume uitată. Coborând cu lanterne improvizate, tinerii au pășit într-un sanctuar subteran împodobit cu aproape 600 de picturi și gravuri – cai, bizoni, tauri, cerbi giganți, mistreți și chiar feline, toate redate cu o expresivitate incredibilă.

Lascaux painting jpg jpeg

Lascaux

Vestea descoperirii s-a răspândit rapid, iar arheologii au înțeles curând că se aflau în fața uneia dintre cele mai bogate și mai bine conservate colecții de artă parietală din lume.

Arta și simbolurile Lascaux

Ceea ce impresionează la Lascaux nu este doar numărul impresionant de picturi, ci și rafinamentul lor. Animalele par să prindă viață, cu trupurile lor masive redate prin linii sigure și culori surprinzător de vii – roșu, galben, negru, obținute din minerale naturale. Scenele nu sunt simple reprezentări ale vânătorii, ci compoziții complexe, unele dintre ele întinse pe mai mulți metri.


Citeşte şi:  Trump a postat un portret cu el îmbrăcat în papă

Moștenirea culturală a Lascaux

Astăzi, peșterile de la Lascaux nu sunt doar un sit arheologic, ci un simbol universal al creativității și spiritualității umane. Ele ne arată că, încă din zorii istoriei, oamenii au simțit nevoia să lase urme, să comunice prin artă și să-și exprime legătura cu natura și cu lumea invizibilă.

lascaux top 10 historical finds 555x400 jpg jpeg

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Drona căzută în Chișinău nu a fost detectată de radare

Drona care s-a prăbușit acum două zile pe acoperișul unui bloc din sectorul centru al capitalei nu a fost detectată de radarele existente, întrucât...

Rata șomajului în zona euro a scăzut la 6,2%

Rata șomajului în zona euro a scăzut la 6,2% în martie, de la 6,3% luna precedentă, în timp ce în Uniunea Europeană s-a situat...

Sute de fraude sunt raportate zilnic la 112

Zilnic, Serviciul 112 recepționează apeluri de la cetățeni care au fost vizați de diverse scheme de fraudă.Citește și: Tot mai mulți tineri preferă să...

Unde a fost lansat cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din Moldova

Cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice (BESS) din R. Moldova, cu o capacitate totală de 60 MWh, integrat cu un parc...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.