StiripesurseSocialMitropolia Moldovei l-a demis pe preotul din Ciorescu

Mitropolia Moldovei l-a demis pe preotul din Ciorescu

Publicat:

Mitropolia Moldovei l-a demis pe preotul din Ciorescu

Parohul Bisericii „Sf. Cuvioasa Parascheva” din comuna Ciorăscu, municipiul Chișinău, și ieromonahul Antonie (Constantin Cantemir), cleric al Mănăstirii „Nașterea Domnului” din satul Zăbriceni, raionul Edineț, au fost opriți de mitropolitul Vladimir, capul Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, de la oficierea celor sfinte după ce au trecut la Mitropolia Basarabiei, aflată sub juridicția Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române.

Citeşte şi: Biden promite noi măsuri pentru apărarea aeriană a Ucrainei – Stiripesurse.md

„Preotul Mitrofor Vasile Stamati, paroh al bisericii Sf. Cuvioasa Parascheva din comuna Ciorescu, municipiul Chișinău, Prin prezentul, având în vedere părăsirea samavolnică și lipsită de temei canonic a Eparhiei Chișinăului din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ținând cont de nesupunerea față de autoritățile bisericești ierarhic superioare, dar și pentru încălcarea jurământului depus la hirotonie, Sf. Voastră sunteți eliberat din funcția de paroh al Bisericii Sf. Cuv. Parascheva din comuna Ciorescu, municipiul Chișinău, și oprit de a oficia cele sfinte începând cu data de 5 iulie anul 2024”, se menționează într-un decret publicat pe site-ul web al Mitropoliei Moldovei.

Mitropolia Moldovei l-a demis pe preotul din Ciorescu

Preotul Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din comuna Ciorescu, municipiul Chișinău, a trecut la Mitropolia Basarabiei la sfârșitul lunii mai curent. Anunțul a fost făcut de către reprezentantul Mitropoliei Basarabiei, Ion Marian, responsabil de primirea noilor parohii, care spus Europei Libere că mai sunt parohii „pe cale de aderare”.

Paroh al bisericii din Ciorescu, Vasile Stamati, a spus Europei Libere că decizia de a adera la Mitropolia Basarabiei a fost luată acum câteva luni, împreună cu enoriașii și autoritățile publice locale.


De asemenea, mitropolitul Vladimir a semnat un decret cu privire la oprirea de a oficia cele sfinte în privința ieromonahului Antonie (Constantin Cantemir), cleric al Mănăstirii „Nașterea Domnului” din satul Zăbriceni, raionul Edineț.

Mitropolia Moldovei l-a demis pe preotul din Ciorescu

„Prin prezentul, Cuv. Voastră, pentru nescultare și părăsirea samavolnică a mănăstirii, conform raportului din 25 iunie 2024, a arhimandritului Damian (Burlacu), stareț al mănăstirii „Nașterea Domnului” din Zăbriceni, raionul Edineț, sunteți oprit de a oficia cele sfinte, începând cu datat de 05 iulie 2024, până la aducerea pocăinței depline în fața ierarhului”, se menționează într-un decret publicat pe site-ul web al Mitropoliei Moldovei.

După invazia Ucrainei de către Rusia (24 februarie 2022) și implicarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse în justificarea crimelor militarilor ruși pe teritoriul ucrainean, zeci de preoți ai Mitropoliei Moldovei au trecut la Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.