StiripesurseȘtirile zileiMitt Romney, critic virulent al lui Trump, şi-a asigurat un loc...

Mitt Romney, critic virulent al lui Trump, şi-a asigurat un loc în Senatul american

Publicat:

Fostul candidat republican la alegerile prezidenţiale din SUA în 2012, Mitt Romney, a câştigat detaşat scrutinul primar republican în statul Utah în vederea alegerilor pentru Senatul SUA, însoţindu-şi revenirea în politică cu promisiunea de a taxa eventualele greşeli ale preşedintelui Donald Trump, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Ei bine, putem spune că echipa noastră a câştigat alegerile primare’, a declarat Romney în faţa susţinătorilor săi, după ce l-a învins net pe rivalul său, conservatorul Mike Kennedy, cu peste 70% din voturi, conform rezultatelor provizorii.

Citeşte şi: Albania refuză amplasarea taberelor de refugiaţi pe teritoriul său

Victoria îi garantează lui Romney un loc de senator în noiembrie, Utah, stat cu o importantă comunitate mormonă, căreia îi aparţine şi el, fiind un fief al republicanilor de 42 de ani.

Critic acerb al lui Donald Trump în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, când l-a numit chiar ‘şarlatan’ pe miliardar, Mitt Romney (71 de ani) şi-a mai atenuat declaraţiile publice în ultima vreme. Fostul guvernator al statului Massachusetts (2002-2006) a promis totuşi să nu tacă în faţa greşelilor preşedintelui Trump.


‘Am făcut-o şi voi continua să vorbesc în mod deschis când preşedintele va face sau va spune ceva rasist, sexist, împotriva imigranţilor, necinstit sau cu efect devastator pentru instituţiile democratice’, a scris Romney duminică, în publicaţia Salt Lake Tribune.

Citeşte şi: GRAV accident de circulaţie în Germania. Un om a murit şi alţi 30 sunt răniţi

Deşi a menţionat sprijinul său faţă de unele măsuri economice ale lui Donald Trump – precum reforma impozitelor sau eliminarea unor ‘reglementări inutile’ -, Romney, fidel liniei anti-protecţioniste tradiţionale a dreptei americane, a criticat, în schimb, politica comercială externă a Casei Albe, în special taxele vamale impuse aliaţilor SUA.

După ce mai multe voci din rândul republicanilor şi-au arătate recent îngrijorarea că formaţiunea lor devine ‘partidul lui Donald Trump’, în care orice critică este înăbuşită, Romney a declarat: ‘Înţeleg argumentul celor care cred că trebuie să rămânem tăcuţi, dar nu voi subscrie la el’.

Donald Trump l-a felicitat însă pe Twitter pe Mitt Romney pentru o victorie ‘mare şi convingătoare’. ‘Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună’, a adăugat preşedintele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.