La începutul secolului al II-lea după Hristos, Imperiul Roman mai avea doar doi mari inamici redutabili: Regatul Daciei, cu capitala în Munții Orăștiei, la Sarmizegetusa Regia, și Imperiul Parților, cu capitala în Mesopotamia, la Ctesiphon, pe malul estic al fluviului Tigru.
Vecinătatea acestor două state rivale nu-i lăsa să doarmă liniștiți pe liderii Romei. Problema unor mari campanii contra dacilor și parților și-a pus-o chiar Cezar pe când în Dacia era rege Burebista. Cei doi n-au mai apucat să se înfrunte pe câmpul de luptă pentru că au fost asasinați.
Romanii au continuat luptele cu geto-dacii și cu parții încă 150 de ani, fără un rezultat concludent. Victoriile au alternat cu înfrângerile, perioadele de pace cu cele de război.
Cel care va lua taurul de coarne va fi împăratul Traian. Un soldat pur-sânge, crescut în tabere militare, fără mari abilități diplomatice, politice ori artistice, dar excelent organizator, Traian urcă pe tron la Roma în anul 98 După Hristos, la 45 de ani.
Ca și predecesorii săi, are pe masă două mari probleme externe: dacii și parții. Exact aceasta este și ordinea în care romanii trebuie să abordeze situația, pentru că dacii, chiar dacă nu mai au regatul din vremurile lui Burebista, rămân o forță redutabilă. Nu se poate concepe o mare campanie în Orient dacă în urmă rămâne intact, pe granița dunăreană, Regatul Daciei.
Teama de un mare atac al dacilor asupra Romei poate părea azi ridicolă, dar la vremea respectivă romanii vorbeau despre acest lucru.
Așa că Traian a mobilizat și a pus în mișcare asupra Daciei cea mai mare armată romană care se văzuse până atunci – circa 150.000 de oameni. Luptele au fost feroce, războiul a avut două campanii, 101-102 și 105-106, dar în final Imperiul Roman a distrus regatul, a ocupat cea mai mare parte a Daciei și l-a văzut pe conducătorul inamicilor, regele Decebal, sinucigându-se.
Prăzile scoase din Dacia au fost colosale. Aurul a fost atât de mult, încât s-a constatat o devalorizare a sa în imperiu.
Cu o parte din banii obținuți, Traian a început pregătirile pentru răfuiala cu celălalt mare inamic: Imperiul Parților.
Casus Belli l-a reprezentat lupta pentru influență dintre romani și parți asupra Regatului Armeniei. Parții, informați asupra puterii formidabile la care ajunsese Roma, au încercat să negocieze, dar Traian era hotărât.
Armata sa, constând din aproximativ 10 legiuni (posibil 50-60.000 de militari), s-a strâns în Asia și a pornit pe două direcții către inima Imperiului Parților.
Vor urma doi ani în care Traian va câștiga bătăliile, dar va pierde războiul. Această ultimă campanie, pe care împăratul ajuns la 64 de ani a gândit-o ca fiind încununarea domniei sale, avea să-i aducă pieirea.
De aici începe povestea episodului de mai jos al podcastului „Colecționarul de Istorie“:
