Modelul ceh Tereza Hluskova, condamnată la opt ani de închisoare în Pakistan pentru trafic de droguri, a fost achitată

Publicat:

Tereza Hluskova, un model din Cehia, condamnată în 2019 la opt ani de închisoare în Pakistan pentru trafic de droguri, a fost achitată, a anunţat Ministerul ceh de Externe ceh, citând avocatul tinerei femei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Hluskova, în vârstă de 25 de ani, a fost arestată în ianuarie 2018 pe aeroportul din Lahore, al doilea oraş ca mărime din Pakistan, fiind găsită cu nouă kilograme de heroină în bagaje.


Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

Fotografiile publicate de autorităţile vamale pakistaneze au arătat momentul în care drogurile sunt descoperite în valizele ei, în timp ce Tereza Hluskova încerca să se îmbarce într-un avion cu destinaţia Emiratele Arabe Unite.

Modelul ceh, condamnată în martie 2019 la opt ani şi opt luni de închisoare şi la plata unei amenzi, a susţinut că cineva i-a pus drogurile în valiză, înainte de a face apel la decizia instanţei în aprilie 2019.

“Putem, pe baza informaţiilor oferite de avocatul ei, să confirmăm că o curte de apel a decis să o achite pe cetăţeana cehă (închisă) în Pakistan”, a spus Ministerul de Externe într-un mesaj pe Twitter.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

“Eliberarea sa ar trebui să aibă loc în următoarele zile”, a adăugat aceeaşi sursă.

Pakistanul este una dintre rutele cele mai folosite pentru traficul de droguri din Afganistan către Asia Centrală, Europa şi America de Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.