StiripesurseExterneModelul suedez surprinde pe toată lumea: Vârstnicii sunt sfătuiţi să renunţe...

Modelul suedez surprinde pe toată lumea: Vârstnicii sunt sfătuiţi să renunţe la autoizolare!

Publicat:

Guvernul suedez le-a transmis joi persoanelor vârstnice că nu mai este necesar să se autoizoleze, argumentând cu ratele de infectare cu coronavirus mai reduse decât în primăvară şi cu impactul negativ al izolării asupra sănătăţii mintale a celor în cauză, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Decizia survine în vreme ce multe state europene reimpun restricţii pentru a limita creşterea vertiginoasă a contagierilor, însă Agenţia de sănătate publică afirmă că nu a găsit dovezi despre un al doilea val al epidemiei în Suedia.

Citește și: Hit and run: Un jandarm francez a fost lovit intenționat de o mașină care circula cu viteză

Ţara scandinavă a ales o abordare diferită faţă de majoritatea statelor europene în lupta cu pandemia, mizând pe conformarea voluntară a cetăţenilor faţă de distanţarea socială, chiar dacă a izolat căminele după ce printre rezidenţi s-au înregistrat numeroase decese.

Numărul de noi infectări a crescut constant în Suedia în ultimele săptămâni, deşi rămâne la niveluri mai scăzute faţă de mărimea populaţiei prin comparaţie cu multe ţări europene, unde zilnic sunt raportate noi recorduri.


Suedia a raportat până acum în jur de 107.000 de cazuri de infectare şi 5.900 de decese. Miercuri au fost anunţate 975 de infectări şi şapte decese, mult sub statisticile de la vârful epidemiei în primăvară, dar peste bilanţurile din timpul verii.

‘Agenţia de sănătate publică a decis că persoanele vârstnice şi cele din grupele speciale de risc vor fi supuse aceloraşi recomandări ca şi restul populaţiei’, le-a declarat joi ministrul sănătăţii Lena Hallengren reporterilor.

Per total, mortalitatea de COVID-19 a fost de multe ori mai mare în Suedia decât în ţările vecine nordice, dar mai scăzută decât în unele state care au adoptat măsuri mai restrictive, precum Spania şi Marea Britanie.

Până acum, persoanelor de peste 70 de ani li se recomanda să evite contactele fizice, transportul public, magazinele şi alte locuri publice, măsuri despre care oficialii spun că au coborât rata infectărilor, dar au avut un impact negativ semnificativ asupra stării de bine a multor vârstnici.

Potrivit Agenţiei, odată cu ratele de infectare mai scăzute, o mai bună cunoaştere despre cum trebuie abordată boala şi un sistem de sănătate care nu se mai află sub aceeaşi presiune ca în primăvară, vârstnicii ar trebui să urmeze acum recomandările generale adresate tuturor suedezilor.

Vezi și: 43 de persoane au fost eliberate după ce au fost ținute captive într-o bancă din Georgia – VIDEO

Acestea includ evitarea adunărilor numeroase, rămânerea la domiciliu la primele semne de boală şi păstrarea distanţei fizice.

Ministrul Lena Hallengren a atenţionat totuşi că aceasta nu înseamnă o revenire la normal.

‘Viaţa de zi cu zi nu poate fi aşa cum era înainte de pandemie. Însă există multe moduri de a trăi care nu înseamnă simpla supravieţuire’, a afirmat ea. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.