StiripesurseȘtirile zileiModi 'se face că plouă' şi minimalizează criticile americane privind atitudinea...

Modi ‘se face că plouă’ şi minimalizează criticile americane privind atitudinea faţă de Rusia

Publicat:

Într-un interviu acordat cotidianului Wall Street Journal, premierul indian Narendra Modi a minimalizat criticile la adresa ţării sale privind atitudinea faţă de Rusia, semnalează marţi agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Întrebat despre comentariile care acuză India că nu se manifestă mai ferm împotriva agresiunii ruse din Ucraina, Modi a replicat: “Nu cred că acest gen de percepţie este larg răspândit în SUA”. “Cred că poziţia Indiei este cunoscută bine şi înţeleasă bine în întreaga lume. Lumea are deplină încredere că prima prioritate a Indiei este pacea”, a susţinut el.

Citeşte şi: Lungul drum al mâlului produs de distrugerea barajului de la Kahovka. Ce riscuri sunt pentru litoralul românesc – Black News

Modi începe marţi o vizită de stat în SUA, considerată potrivit Reuters un punct de cotitură în relaţiile bilaterale, către o cooperare mai bună în special domeniile apărării şi tehnologilor avansate.

Guvernul de la New Delhi a refuzat să condamne Rusia, veche aliată a Indiei, pentru războiul împotriva Ucrainei. După ce Moscova a declanşat invazia pe teritoriul ucrainean, comerţul bilateral ruso-indian a atins niveluri record, în special datorită importurilor de ţiţei din Rusia.


Preşedintele american Joe Biden doreşte întărirea relaţiilor cu India, în cadrul eforturilor de a câştiga confruntarea cu China, remarcă Reuters.

În ceea ce priveşte legăturile dintre China şi India, Modi a afirmat că acestea ar progresa dacă ar fi pace la frontieră. Cele două state au desfăşurat trupe şi echipamente militare în vestul munţilor Himalaya în ultimi trei ani, după o luptă în care şi-au pierdut viaţa 20 de soldaţi indieni şi patru chinezi. “Pentru relaţii bilaterale normale cu China, pacea şi liniştea în zonele de frontieră sunt esenţiale”; a declarat premierul în interviul citat.

Citeşte şi: Macron și prințul moștenitor saudit: interese nu întotdeauna convergente – Black News

“Avem o convingere fundamentală privind respectarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale, respectarea statului de drept şi rezolvarea paşnică a divergenţelor şi disputelor. În acelaşi timp, India este pe deplin pregătită şi hotărâtă să îşi apere suveranitate aşi demnitatea”, a spus prim-ministrul.

Modi a cerut adaptarea instituţiilor internaţionale – cum ar fi ONU – la ordinea mondială multipolară, pentru reprezenta mai bine ţările mai sărace, a consemnat Wall Street Journal. Premierul a arătat că India ar dori un loc de membru permanent în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. “Lumea ar trebui întrebată dacă doreşte ca India să fie acolo”, a declarat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roboți, drone și submarine, într-o misiune fără precedent în Groenlanda. Miza: viitorul oceanelor

O echipă internațională de cercetători a plecat joi spre Groenlanda, într-o misiune fără precedent. Timp de aproape șase săptămâni, roboți, drone și submarine autonome...

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu prețul unui apartament

O proprietate neobișnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament sau al...

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.