StiripesurseExterneModul în care se va încheia războiul din Ucraina va defini...

Modul în care se va încheia războiul din Ucraina va defini lumea în care vom trăi (oficialitate ucraineană)

Publicat:

Ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Mariana Beţa, a avertizat miercuri, vorbind în cadrul Consiliului ONU pentru drepturile omului, că modul în care va fi pus capăt războiului în ţara sa, moment de care comunitatea internaţională pare să se apropie prin discuţiile recente ale Washingtonului cu Moscova şi Kiev, va avea un rol crucial pentru viitorul libertăţilor în lume, relatează EFE.

“Rusia este o ameninţare existenţială nu doar pentru Ucraina şi Europa, ci şi pentru comunitatea globală, iar modul în care se va încheia războiul din Ucraina va defini viitorul nostru, calea către o lume democratică”, a spus ea, informează stiripesurse.

Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare

Beţa a afirmat că sistemul multilateral “trebuie să pedepsească agresorul şi să îl discrediteze în relaţiile internaţionale, mai degrabă decât să îl recompenseze”, şi a amintit efectele războiului declanşat de Rusia în Ucraina, care, potrivit ONU, a ucis peste 12.000 de civili.

“Suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internaţional trebuie respectate, iar Rusia trebuie trasă la răspundere pentru toate crimele sale împotriva umanităţii”, a adăugat ministrul ucrainean.


“Agresiunea nu poate fi utilizată ca armă de către stat şi nici nu trebuie recompensată”, a insistat ministrul adjunct, care a cerut eliberarea prizonierilor de război ucraineni, a persoanelor deţinute ilegal şi a copiilor ucraineni deportaţi forţat în Rusia.

Cu privire la acest din urmă aspect, Beţa a susţinut că deportarea forţată a cel puţin 20.000 de copii ucraineni în Rusia “poate fi considerată cea mai mare operaţiune de răpire de copii efectuată de un stat în istorie”.

“Ei sunt îndoctrinaţi, forţaţi să devină cetăţeni ruşi, trăiesc în familii adoptive ruseşti şi numele le sunt schimbate”, a denunţat ea.

În acelaşi timp, zeci de înalţi oficiali au părăsit sala în timpul discursul susţinut miercuri de către reprezentantul Rusiei în faţa Consiliului ONU pentru drepturile omului din Geneva în semn de susţinere a Ucrainei, notează Reuters.

Delegaţii, inclusiv ambasadorii Franţei, Germaniei şi Marii Britanii, s-au adunat în faţa sălii în care a avut loc sesiunea pentru a marca trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022.

“Sprijinul nostru pentru Ucraina este de neclintit. Dorim să vedem o pace justă şi durabilă, în conformitate cu Carta ONU”, a declarat ambasadorul Marii Britanii la ONU şi la Organizaţia Mondială a Comerţului, Simon Manley, insistând că “Ucraina trebuie să se afle la masa negocierilor”.

“Dacă am lăsa de izbelişte ceea ce s-a întâmplat cu Ucraina fără să reacţionăm, am deschide uşa unei dezintegrări a principiilor fundamentale pe care a fost fondată ONU”, a completat ambasadorul Franţei, Jerome Bonnafont.

Locul Washingtonului la Consiliul Naţiunilor Unite pentru drepturile omului a rămas gol după decizia preşedintelui american Donald Trump de a părăsi acest organism subordonat ONU.
În discursul său în faţa Consiliului, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Verşinin, a acuzat Ucraina de o “încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului” şi de rusofobie. “Asigurarea drepturilor şi libertăţilor omului este incompatibilă cu standardele duble”, a spus Verşinin.

Reprezentanta Ucrainei a criticat Rusia pentru sfidarea dreptului internaţional.

Citește și: Fructele moldovenești sunt tot mai apreciate pe piața UE

“Agresorul trebuie pedepsit, agresiunea nu trebuie răsplătită”, a subliniat Mariana Beţa.

După discursul său, ea a declarat pentru Reuters că nu ar trebui să existe discuţii bilaterale cu Rusia.

“UE ar trebui să fie prezentă. Nimic despre Ucraina fără Ucraina”, a insistat oficialitatea de la Kiev, adăugând că Ucraina are nevoie de garanţii clare de securitate.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni o rezoluţie redactată de SUA care adoptă o poziţie neutră cu privire la conflict, ceea ce reflectă virajul cu 180 de grade a politicii SUA sub Donald Trump cu privire la Ucraina, precum şi poziţia sa mai conciliantă faţă de Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, şi orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran. Apoi, odată ce vor...

EXPLOZIE în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină

O explozie a avut loc în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină. Din primele informații, nu sunt...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.