Piața neagră a țigărilor din România a ajuns în noiembrie 2025 la 12,6% din totalul consumului, cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani, scrie Realitatea.md cu referire la datele publicate de compania de cercetare Novel Research.
Citește și: Circulația Bacului Molovata se suspendă din cauza stratului de gheață
Potrivit sursei citate, aproape un sfert din țigările vândute ilegal în România provin din țara noastră, iar ponderea acestora a crescut în noiembrie trecut cu 5,4 puncte procentuale, până la 23,8%. Moldova devine astfel a doua cea mai importantă sursă de țigări de contrabandă pentru piața românească, fiind depășită doar de Bulgaria, care rămâne pe primul loc cu peste 30%, deși se află în scădere cu 5,1%.
În același timp, autoritățile române au raportat rezultate importante în lupta cu rețelele de contrabandă. În primele 11 luni din 2025 au fost confiscate aproximativ 6,2 milioane de pachete de țigări, cu o valoare de peste 137 de milioane de lei românești, precum și peste 65 de tone de tutun vrac și 24 de kilograme de tutun pentru narghilea.
Până la sfârșitul lunii noiembrie, poliția a destructurat 18 grupări infracționale și a capturat peste 142 de milioane de țigări și 3.400 de kilograme de tutun, fiind aplicate aproape o mie de sancțiuni contravenționale.












