StiripesurseJustiţieMoldova face un pas spre integrarea juridică în UE: Avocații vor...

Moldova face un pas spre integrarea juridică în UE: Avocații vor putea profesa reciproc între state

Publicat:

Avocații din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Elveția vor putea profesa în Republica Moldova – și invers – după aderarea țării la UE. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care prevede recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale în domeniul avocaturii, în conformitate cu standardele europene.

Potrivit documentului, avocații străini vor avea dreptul să activeze pe teritoriul Republicii Moldova, fie permanent, fie ocazional, individual sau în asociere cu alți juriști. Ei vor putea oferi consultanță juridică privind dreptul național, european și internațional, în condiții de egalitate cu avocații locali.

De asemenea, aceștia vor fi supuși acelorași norme de conduită și regim disciplinar ca și avocații moldoveni. În cazul unor abateri, autoritățile competente din țara de origine vor fi informate, iar procedurile disciplinare vor fi desfășurate în cooperare.

Proiectul mai prevede armonizarea procedurilor de admitere în profesia de avocat, în conformitate cu directivele europene, fiind un pas esențial în procesul de integrare a Moldovei în piața juridică europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Google propune un experiment biologic. Vrea să elibereze zeci de milioane de țânțari purtători de boli, în SUA

Compania Google a trimis o cerere către Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) în care susţine că vrea să elibereze 64 de milioane de...

Aproape 5.000 de moldoveni au studiat în Europa prin programul Erasmus+

Programul Erasmus+ continuă să ofere oportunități de studiu, formare și dezvoltare profesională pentru tinerii din R. Moldova, contribuind la modernizarea sistemului educațional și la...

Consiliul de afaceri moldo-kazah a fost lansat la Chișinău

La Chișinău a fost lansat Consiliul de afaceri moldo-kazah, o platformă creată pentru a consolida dialogul dintre mediile de afaceri din Republica Moldova și...

De ce scade nivelul vitaminei D în organism și cum îți afectează sănătatea

Vitamina D este una dintre cele mai importante substanțe pentru organism. Ajută la absorbția calciului, contribuie la sănătatea oaselor, susține sistemul imunitar și joacă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.