Specialista în numerologie, Anastasia Donică a făcut o previziune surprinzătoare referitor la parcursul european al țării noastre. Potrivit calculelor sale, Moldova nu va reuși să devină parte a familiei europene către anul 2030, scrie Cancan.md.
Citește și: Noi cazuri de escrocherii telefonice și un prejudiciu de circa 2 milioane
Într-un interviu cu Dorin Galben, aceasta a spus că scenariul mai realist ar fi 2031 sau chiar 2032.
„În anul 2031, sfârșit de an, cel mai realistic în 2032. . .Cam așa se aliniază stelele pentru amebele, țara noastră și UE. (Mai devreme) e puțin probabil, cred că se va extinde foarte mult la nivel de analiză, de egalare per capitol a legislației”, a spus Anastasia Donică.
Întregul proces de negociere se încheie numai după ce toate cele 33 de capitole de negociere care acoperă întregul acquis al UE, grupate în 6 grupuri tematice, sunt închise.
Țara noastră a început deja oficial negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană, deschizând primul din cele șase grupuri de capitole, în luna iunie, la Luxemburg.











