Republica Moldova continuă să își consolideze rolul în arhitectura regională a transporturilor, prin participarea activă la cea de-a 9-a reuniune a Consiliului Ministerial al Comunității Transporturilor (TCT), desfășurată astăzi la Bruxelles. Evenimentul a reunit miniștrii transporturilor din statele Balcanilor de Vest, Republica Moldova, reprezentată de vicepremierul Vladimir Bolea, Georgia și Ucraina, alături de reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Secretariatului TCT, pentru a discuta evoluțiile strategice ale sectorului, transmite MOLDPRES.
Agenda reuniunii din acest an a inclus subiecte prioritare precum reformarea și modernizarea transporturilor, armonizarea legislației naționale cu standardele Uniunii Europene, extinderea rețelei transeuropene de transport (TEN-T), dezvoltarea coridoarelor verzi și reziliente, precum și întărirea dimensiunii sociale în sectorul de transport.
În cadrul intervenției sale, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a reafirmat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a contribui la dezvoltarea unei rețele de transport moderne, sigure și pe deplin interconectate cu spațiul european. Acesta a subliniat dorința Republicii Moldova de a avansa de la statutul actual de observator la cel de membru cu drepturi depline în Comunitatea Transporturilor.
„Cooperarea Republicii Moldova cu Secretariatul Comunității Transporturilor a înregistrat în anul 2025 evoluții remarcabile, devenind un pilon central al procesului nostru de modernizare structurală în domeniul transporturilor. Moldova a avansat în transpunerea legislației europene, beneficiind în acest an de sprijin tehnic pentru adaptarea a peste 30 de acte normative în domeniu, iar specialiștii noștri au participat la zeci de schimburi de experiență și instruiri tehnice importante pentru consolidarea capacităților instituționale”, a declarat Vladimir Bolea.
Totodată, oficialul a pus accent pe importanța integrării Republicii Moldova în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), proces care marchează un pas decisiv în modernizarea infrastructurii naționale de transport și consolidarea conectivității regionale.
„Prin alinierea la standardele Uniunii Europene, această integrare oferă țării noastre oportunitatea de a avansa pe o traiectorie de dezvoltare sustenabilă, de a-și consolida rolul de punct strategic de tranzit și de a se integra mai profund în rețelele logistice europene”, a punctat vicepremierul.
Citește și:
În cadrul reuniunii, Vladimir Bolea a prezentat și progresul proiectelor majore ce țin de dezvoltarea infrastructurii conforme cu rețeaua TEN-T: finalizarea primei etape a studiului de prefezabilitate pentru coridorul rutier Ungheni–Chișinău–Odesa, cu analiza detaliată a opțiunilor de traseu deja consultată cu părțile interesate; avansarea studiului preliminar de fezabilitate pentru linia feroviară cu ecartament european 1435 mm între Ungheni și Chișinău, necesară pentru interoperabilitatea feroviară cu rețelele UE; avizarea proiectului de transpunere a Regulamentului UE 2024/1679 privind orientările pentru dezvoltarea rețelei TEN-T în Republica Moldova.
În încheiere, viceprim-ministrul a reconfirmat angajamentul ferm al țării noastre de a continua reformele și de a construi un sistem de transport durabil, eficient și pe deplin armonizat cu rigorile europene.
„Suportul Comunității Transporturilor reprezintă o parte indispensabilă a acestei transformări”, a subliniat Vladimir Bolea.















