StiripesurseȘtirile zileiMoldova și India vor încheia un Acord pentru combaterea migrației ilegale

Moldova și India vor încheia un Acord pentru combaterea migrației ilegale

Publicat:

Republica Moldova și India vor încheia un Acord care are drept scop prevenirea și combaterea migrației ilegale, a traficului ilegal de migranți și a traficului de ființe umane. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului privind parteneriatul pentru migrațiune și mobilitate dintre Guvernul țării noastre și al Indiei.

În tratat se vor regăsi proceduri rapide, transparente și eficiente de identificare și returnare, precum și de readmisie a persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de intrare sau de ședere pe teritoriul Republicii Moldova sau al Indiei.

Vezi şi: VIDEO Doi moldoveni au fost reținuți de FSB – Stiripesurse.md

Documentul va conține prevederi care se vor referi la drepturile cetățenilor imigranți. Este vorba despre dreptul la studii/educație, cercetare și formare profesională, sau dreptul de a ocupa un loc de muncă. La fel, prevederile se vor referi și la o serie de obligații a statelor semnatare, printre care cel de a furniza asistență privind reintegrarea propriilor cetățeni.

În procesul de negocieri vor fi implicați reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Educației și Cercetării și ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale.


În prezent, Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Republica Federală Germania și Comunitatea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit după aproape trei ani

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit în urmă cu câteva luni, în mod amiabil și departe de ochii publicului, a dezvăluit o sursă...

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Ministrul Economiei și Energiei din Ungaria a anunțat că își va dona integral salariul de ministru, într-un gest pe care îl descrie ca exemplu...

ADN de mamut lânos, descoperit în excremente fosilizate de veveriță vechi de până la 700.000 de ani

O echipă de cercetători canadieni a descoperit o cantitate impresionantă de ADN antic provenind de la animale dispărute și specii actuale în excremente fosilizate...

Dacă mângâi mereu pisicile, psihologii spun că ai aceste trăsături de personalitate

Nu poți trece pe lângă o pisică fără s-o mângâi? Psihologii spun că nu e întâmplător. Iată ce trăsături de personalitate ai, cel mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.