Moldova va accede la Registrul daunelor cauzate de Rusia în Ucraina

Publicat:

Moldova va accede la Registrul daunelor cauzate de Rusia în Ucraina

Republica Moldova va accede la Registrul daunelor cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Aceasta după ce a subscris atât la Declarația privind sprijinirea Acordului Parțial Extins privind registrul daunelor, cât și la Rezoluția de stabilire a Acordului Parțial Extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, transmite Mold-street.com.


Citeşte şi: Ultimele veşti despre moldovenii blocați în Egipt – Stiripesurse.md

Rezoluția menționată a intrat în vigoare pe 16 mai 2023, iar statele care și-au exprimat intenția să adere/acceadă la APE au fost incluse în lista țărilor susținătoare.

Moldova este al doilea stat, după Ucraina, cel mai vulnerabil și afectat de războiul provocat de Rusia.

Moldova va accede la Registrul daunelor cauzate de Rusia în Ucraina

“Având în vedere cele menționate mai sus, dar și acțiunile care au fost întreprinse de către Delegația Republicii Moldova la Summitul CoE, care a fost condusă de către președinta Maia Sandu, se impune necesitatea demarării și desfășurării procedurilor interne pentru accederea Republicii Moldova la Acordul parțial extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, adoptat prin Rezoluția CM/Res(2023)3 a Comitetului de Miniștri al CoE pe 12 mai 2023”, se menţionează într-un proiect promovat de Ministerul Afacerilor Externe (MAEIE).

Potrivit autorilor, accederea Republicii Moldova la acest Acord subliniază încă o dată importanța continuării sprijinirii Ucrainei și a solidarității manifestate de ţara noastră în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei.

În acelaşi timp, abținerea de a participa la acest APE indirect ar arăta dezinteresul “față de încălcările flagrante ale dreptului internațional la care asistăm ca urmare a crimei de agresiune și nedorința R. Moldova de a participa la asigurarea răspunderii pentru crima de agresiune și stabilirii despăgubirilor, fapt de neînțeles și inadmisibil în contextul în care țara noastră este al doilea stat după Ucraina, cel mai vulnerabil și afectat ca urmare a războiului provocat de Federația Rusă”.

Ce prevede Acordul Parțial Extins privind Registrul daunelor

Acordul Parțial Extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei a fost adoptat pentru o perioadă inițială de trei ani, cu evaluarea ulterioară a necesității de continuare a funcționării acestuia.

Se prevede că Registrul daunelor va fi înființat ca o instituție de cooperare interguvernamentală, acționând în cadrul instituțional al Consiliului Europei, însă cu sediul la Haga.

Moldova va accede la Registrul daunelor cauzate de Rusia în Ucraina

“Potrivit art. 1 din Statutul Registrului daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei (anexă la Rezoluție), acesta va fi folosit în calitate de platformă pentru înregistrare, sub formă documentară, a informațiilor privind probele și plângerile/reclamațiile privind prejudiciul, pierderilor sau vătămările cauzate începând cu 24 februarie 2022, de către Federației Rusă, împotriva Ucrainei, autorităților sau cetățenilor ei, în interiorul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, extinzându-se până în apele sale teritoriale.

Potrivit punctului 2.1 din art. 2 din Statut, Registrul daunelor va recepționa și va procesa informațiile privind plângerile/reclamațiile și probele; le va categorisi, clasifica și organiza; va evalua și va determina eligibilitatea acestora în vederea includerii în Registru și va înregistra plângerile/reclamațiile eligibile în scopul examinării și judecării acestora în viitor.

Registrul daunelor nu va avea funcții de judecare, precum nu va fi competent să determine răspunderea și alocarea oricăror plăți sau compensații”, se menţionează în nota informativă.

Contribuţia Moldovei

Registrul va avea propriul buget, care va fi adoptat în fiecare an de către Conferința Participanților. Acesta va fi finanțat prin contribuțiile anuale ale statelor membre. Statele au posibilitatea să contribuie la Registrul daunelor prin două modalități: în calitate de stat membru participant sau ca stat membru asociat.

La moment, prin decizia asumată a premierului şi președintelui, țara noastră este considerată membru asociat al Registrului daunelor, contribuția recomandată pentru Republicii Moldova pentru anul 2023 este de 3.713,87 euro (suma poate fi revizuită în funcție de numărul contribuțiilor și mai multor indicatori) și 27.956,09 euro pentru 2024.

Moldova va accede la Registrul daunelor cauzate de Rusia în Ucraina

“Această decizie a fost una extraordinară, provizorie și urgentă, în contextul în care la acel moment, către Summitul CoE de la Reykjavik (16-17 mai 2023) nu se reușea realizarea formalităților necesare pentru accederea Republicii Moldova în calitate de stat participant”, susţine MAEIE.

De notat că statele membre participante plătesc contribuții prestabilite clare, obligatorii, iar contribuțiile statelor membre asociate sunt sub formă de recomandare și neobligatorii.

MAEIE estimează că, în calitate de membru participant, în funcție de numărul total de state, contribuția pentru anul 2024 ar putea fi o sumă cuprinsă între 25 și 30 de mii de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cadavrul unei femei de 52 de ani, depistat în celula unui izolator de detenție

Cadavrul unei femei de 52 de ani, depistat în celula unui izolator de detenție O femeie s-a strangulat chiar în izolator. Cazul a avut în...

Ulianovschi îl felicită pe Trump pentru decizia de a promova tineri, după o eră a veteranilor

Ulianovschi îl felicită pe Trump pentru decizia de a promova tineri, după o eră a veteranilor Fostul ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene,...

Mai mulți lideri UE s-au angajat să ajute R. Moldova, în cadrul Summitului Comunității Politice Europene

Mai mulți lideri UE s-au angajat să ajute R. Moldova, în cadrul Summitului Comunității Politice Europene În cadrul Summitului Comunității Politice Europene, mai mulți prieteni...

Votat în prima lectură: Modificarea convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene

Votat în prima lectură: Modificarea convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene Agenții economici din Republica Moldova vor putea să participe mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.