StiripesurseȘtirile zileiMoldova va coopera cu Polonia în domeniul eficienței energetice

Moldova va coopera cu Polonia în domeniul eficienței energetice

Publicat:

Republica Moldova va coopera cu Polonia în domeniul eficienței energetice. Un Memorandum în acest sens a fost semnat astăzi la Chișinău între Ministerul Energiei și Ministerul Dezvoltării Economice și Tehnologiei al Republicii Polonia.

Citește și: Alaiba caută investiții în Polonia

Documentul presupune consolidarea cooperării în tranziția energetică, concentrându-se pe eficiența energetică a clădirilor și procesul de decarbonizare pentru a sprijini integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Ministrul Victor Parlicov a subliniat că Memorandumul va contribui la atragerea a noi investiții în sectorul clădirilor, prin urmare va avea un impact asupra dezvoltării economice a întregii țări, consolidând în același timp cooperarea strategică în domenii de interes comun.

În Moldova sectorul clădirilor este cel mai mare consumator de energie, acestuia revenindu-i aproape 50% din consumul final de energie, iar un sfert din această energie se pierde din cauza eficienței energetice scăzute. Investițiile în acest domeniu vor aduce beneficii concrete, prin îmbunătățirea confortului termic și reducerea facturilor pentru cetățeni, demonstrând astfel avantajele integrării în Uniunea Europeană.


Precizăm că Moldova și-a asumat obiectivul de a eficientiza energetic anual 0,8% din suprafața clădirilor din țară. În acest sens, a fost lansat Fondul pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), care oferă granturi pentru îmbunătățirea eficienței energetice în blocuri locative și case individuale, în următorii trei ani urmând a fi reabilitate peste jumătate de milion de metri pătrați de spațiu locativ.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.