Moldova va coopera cu Polonia în domeniul eficienței energetice

Republica Moldova va coopera cu Polonia în domeniul eficienței energetice. Un Memorandum în acest sens a fost semnat astăzi la Chișinău între Ministerul Energiei și Ministerul Dezvoltării Economice și Tehnologiei al Republicii Polonia.

Citește și: Alaiba caută investiții în Polonia

Documentul presupune consolidarea cooperării în tranziția energetică, concentrându-se pe eficiența energetică a clădirilor și procesul de decarbonizare pentru a sprijini integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Ministrul Victor Parlicov a subliniat că Memorandumul va contribui la atragerea a noi investiții în sectorul clădirilor, prin urmare va avea un impact asupra dezvoltării economice a întregii țări, consolidând în același timp cooperarea strategică în domenii de interes comun.

În Moldova sectorul clădirilor este cel mai mare consumator de energie, acestuia revenindu-i aproape 50% din consumul final de energie, iar un sfert din această energie se pierde din cauza eficienței energetice scăzute. Investițiile în acest domeniu vor aduce beneficii concrete, prin îmbunătățirea confortului termic și reducerea facturilor pentru cetățeni, demonstrând astfel avantajele integrării în Uniunea Europeană.

Precizăm că Moldova și-a asumat obiectivul de a eficientiza energetic anual 0,8% din suprafața clădirilor din țară. În acest sens, a fost lansat Fondul pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), care oferă granturi pentru îmbunătățirea eficienței energetice în blocuri locative și case individuale, în următorii trei ani urmând a fi reabilitate peste jumătate de milion de metri pătrați de spațiu locativ.

Tags: cooperareeficienţă energeticămemorandumMinisterul Energiei al Republicii MoldovaVictor Parlicov
Știrile zilei