StiripesurseEconomieMoldova va putea importa mai multă energie din România

Moldova va putea importa mai multă energie din România

Publicat:

Întreprinderea de stat “Moldelectrica” a activat regimul de insularizare pe patru linii electrice de 110 kV cu România. Asta înseamnă asigurarea cu opțiuni alternative a furnizării continue și stabile de energie electrică în Moldova. Cele patru linii vor permite alimentarea cu energie electrică de peste Prut a 36 la sută a consumatorilor din Republica Moldova. Măsura face parte din planul Guvernului pentru lunile de iarnă.

După o serie de teste tehnice, Moldelectrica împreună cu Transelectrica au activat regimul de insularizare pe cele patru linii de 110 kV care traversează Prutul. Este vorba despre liniile Huși-Cioara, Stânca-Costești, Țuțora-Ungheni și Fălciu-Gotești. Astfel, o eventuală avarie sau situație de criză poate fi gestionată rapid, fără a afecta stabilitatea întregului sistem, potrivit tvrmoldova.md.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

SERGIU APARATU director general interimar, Î. S. “Moldelectrica”: „Anul 2023 a fost finalizată reconstrucția celulei de 110KV la stația Gotești și respectiv a fost operaționalizată linia Fălciu-Gotești. În momentul de față avem aceste 4 linii capable să preia sarcină electrică. A fost stabilit un program de manevre prin care s-a testat cum ar putea în regim de urgență să fie activate cele patru linii pentru a prelua o parte din sarcina electrică din RM în sistemul electroenergetic românesc”.

Sunt măsuri esențiale pentru consolidarea securității energetice și pentru menținerea unei furnizări stabile de energie. Astfel, în caz de urgență, cele patru linii vor permite alimentarea insulară cu energie electrică de peste Prut a raioanelor de la hotarul cu România.


SERGIU APARATU director general interimar, Î. S. “Moldelectrica”: „Respectiv acele patru linii preiau energie și o transport la consumatorii noștri, în insula, atunci când liniile sunt folosite izolat, un singur traseu al liniei care alimentează ca un grup mic de consumatori. Este vorba de raioanele care sunt pe malul Prutului de la Edineț la Cahul. Circa 30-35 la sută (n.r. consumatori). Aceste regimuri sunt premise doar în caz de urgență”.

Începând cu luna octombrie, întreprinderea Energocom a rezervat în premieră cote de energie de la Nuclearelectrica. Iar în lunile următoare această cantitate va putea crește în funcție de necesitățile interne. Prețul energiei de la Nuclearelectrica este plafonat de o ordonanță de urgență, la 400 RON/ MWh.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

VICTOR BÎNZARI director general interimar al S. A. ,,Energocom”: „Avem o relație cu Hidroelectrica, cu centrala de la Brazi. Suntem înregistrați și pe alte piețe, avem licențe. Putem importa energie atât din Ucraina, cât și din România, Bulgaria, inclusiv avem parteneri care pot să ne livreze la hotarul din Ungaria energie electrică către RM. Cel mai des instrument utilizat acum este bursa din România, OPCOM. Acestea sunt intrumente tot ce ține de relații externe de unde putem să importăm energie electrică către RM”.

Iar din 1 decembrie, Uniunea Europeană va crește cu aproximativ 25% capacitatea de export a energiei electrice în Republica Moldova și Ucraina. Asta înseamnă că vom putea importa energie electrică din România, fără impedimente tehnice și fără costuri suplimentare. Decizia aduce un grad sporit de siguranță dacă va trebui să apelăm la acest mecanism începând cu 1 ianuarie. În prezent există o neclaritate legată de tranzitul de gaz prin Ucraina, în 2025, și disponibilitatea de energie electrică din regiunea transnistreană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.