StiripesurseSocialMoldovagaz a pregătit proiectul pentru cele 14 sate din Zona de...

Moldovagaz a pregătit proiectul pentru cele 14 sate din Zona de Securitate

Publicat:

Localitățile din zona de securitate pot fi conectate la rețeaua Moldovagaz în termen de trei luni. Proiectarea a început, iar un document în acest sens va fi depus astăzi la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, a anunțat șeful interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, în cadrul unei emisiuni de la RliveTV.
Vadim Ceban a adăugat că lucrările de racordare a localităților la rețeaua Moldovagaz sunt complexe, vizează traversarea râului Nistrului și pot fi efectuate doar de companii din România, notează IPN.

Potrivit unei decizii a Comisiei Situații Excepționale, satele Pohrebea, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Roghi, Cocieri, Corjova și Vasilievca, din raionul Dubăsari, satele Hîrbovăț și Varnița, raionul Anenii Noi, satele Fîrlădeni, Hagimus și Copanca, raionul Căușeni, vor fi racordate la rețelele de gaze naturale ale operatorilor de distribuție din cadrul „Moldovagaz”. Președintele interimar al companiei spune că procesul este unul complex, iar lucrările nu vor fi finalizate mai devreme de 3 luni.

„În mod standard, astfel de proiecte durează de la 6 la 9 luni. Dar noi acum suntem în situație excepțională și cred că în maximim 3 luni putem racorda aceste localități. Acolo deja lucrează colegii mei și a început proiectarea. Pentru localitățile din zona de securitate sunt unele lucrări foarte complexe, pentru ca trebuie să fie traversat râul Nistru, iar aceste lucrări sunt efectuate doar de companii specializate. În prezent, în regiune, sunt numai companii din România care realizează astfel de lucrări”, a concretizat Vadim Ceban.

Șeful interimar al Moldovagaz mai spune că dialogul cu concernul rus Gazprom se limitează acum doar la aspecte operaționale, în timp ce deciziile strategice legate de furnizarea de gaze către Republica Moldova ar avea o motivație politică.

„La nivel operațional, avem comunicare cu Gazprom, dar deciziile nu cred că sunt luate la Gazprom. Situația deja a depășit atât competențele Moldovagaz, cât și ale Gazprom. Cred că este o situație politică, deși argumentele invocate de Gazprom sunt comerciale”, a menționat Vadim Ceban.

La 1 ianuarie 2025 Gazprom a sistat complet livrările de gaze către Republica Moldova. Astfel, cetățenii regiunii transnistrene au rămas fără agent termic și apă caldă. Centrala de la Cuciurgan produce energie electrică pe bază de cărbune, iar pentru a economisi resursele în stânga Nistrului au loc deconectări de energie electrică.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.