Un cetățean al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională prin Interpol la solicitarea autorităților din Ungaria, a fost depistat de polițiștii de frontieră români în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, potrivit Știri.md.
Citește și: Militarul rănit în timpul instruirilor va fi operat. În ce stare se află
Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control la intrarea în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că acesta figura în bazele de date Interpol, pe numele său fiind emisă o alertă de către autoritățile din Ungaria.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Iași, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.











