StiripesurseSocialMoldovean reținut pentru fraudă documentară

Moldovean reținut pentru fraudă documentară

Publicat:

Moldovean reținut pentru fraudă documentară

Conform informațiilor, în 2022, asupra cetățeanului au fost depistate acte de însoțire pentru mijlocul de transport cu indici de falsificare. Urmare a expertizei efectuate, faptul falsificării a fost dovedit. În vederea documentării cazului, a fost solicitată prezența bănuitului la audieri, acesta ignorând solicitările autorităților de drept din R. Moldova a fost anunțat de Poliția de Frontieră în căutare națională.

Ca urmare, ieri, 17 martie 2024, în punctul de trecere a frontierei Sculeni, pe sensul de intrare în țară, acesta a fost identificat și, conform procedurilor, ofițerii de investigații ai Direcției regionale Vest au preluat persoana, fiind reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție preventivă al IP Hîncești.

În continuare, cercetările se desfășoară sub toate aspectele legale în vederea elucidării circumstanțelor și atragerii persoanei la răspundere, conform prevederilor legii.

În conformitate cu prevederile Codului Penal al Republicii Moldova, deținerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale false se pedepsește cu amendă în mărime pînă la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.