StiripesurseEconomieMoldovenii au simţit pe propriul buzunar scumpirile din luna iulie

Moldovenii au simţit pe propriul buzunar scumpirile din luna iulie

Publicat:

Ouăle de găină, pâinea, carnea și lactatele devin tot mai scumpe, iar legumele, zahărul și fructele se ieftinesc. Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), prețurile la alimente s-au diminuat în luna iulie, în comparație cu iunie, cu peste 0,6%.

Totuși, comparativ cu luna iulie a anului trecut, prețurile medii de consum s-au majorat cu peste 7,9%, transmite ziar.md.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în vestul Turciei! Sunt morţi şi răniţi! – Stiripesurse.md

Produsele alimentare

În luna iulie 2025, comparativ cu luna iunie 2025, din produsele alimentare, micșorări mai accentuate ale prețurilor medii de consum au fost marcate la:


  • ceapă – cu 35,0%;
  • cartofi – cu 22,6%;
  • legume rădăcinoase – cu 11,0%;
  • usturoi – cu 9,0%;
  • varză – cu 3,6%;
  • roșii – cu 2,7%;
  • zahăr – cu 1,5%;
  • fructe – cu 0,6%.

Totodată, în perioada de analiză a fost înregistrată majorarea prețurilor la ouă de găină – cu 2,4%, pâine – cu 1,2%, carne, preparate și conserve din carne – cu 0,5%, lapte și produse lactate, și ulei vegetal – cu câte 0,2%.

Datele BNS mai arată că în luna iulie 2025, față de iunie, au crescut prețurile medii de consum la:

  • combustibili și carburanți – cu 1,7%;
  • materiale de construcție pentru întreținerea curentă a locuinței – cu 0,3%.

În același timp, potrivit statisticii pentru iulie, s-au diminuat prețurile medii de consum la gazul lichefiat cu 2,9%.

Serviciile prestate populației

La serviciile prestate populației s-au înregistrat creșteri ale tarifelor pentru:

  • serviciile de alimentare cu apă și de canalizare – cu 0,6%;
  • serviciile de transport de pasageri – cu 0,3%.
Prețurile medii de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna decembrie 2024 (de la începutul anului curent) au crescut cu 5,1%, inclusiv la produse alimentare – cu 5,6%, la mărfuri nealimentare – cu 1,5% și la servicii prestate populației – cu 9,6%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Partidul Nostru cere crearea unei comisie de anchetă privind escrocheriile telefonice

Deputații fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru” cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor. Citește și: Moldova...

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă în procesul de integrare europeană și vor continua să își susțină reciproc parcursul spre Uniunea...

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.