StiripesurseȘtirile zileiMoldovenii din diaspora NU sunt obligați să plătească asigurarea medicală

Moldovenii din diaspora NU sunt obligați să plătească asigurarea medicală

Publicat:

Moldovenii care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie. Cu precizări în acest sens au venit reprezentanții Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM).

Potrivit CNAM, obligația apare în situația în care cetățenii se află peste hotare pe un termen mai mic de șase luni (183 de zile) pe parcursul unui an calendaristic.

Citeşte şi: UE ar putea lua în considerare includerea Regatului Unit într-un acord comercial european – Stiripesurse.md

„Există însă o excepție de la această regulă – cetățenii noștri care sunt fondatori de întreprinderi individuale în Republica Moldova sau gospodării țărănești sunt obligați să achite prima de asigurare medicală, chiar dacă sunt stabiliți peste hotare și chiar dacă nu obțin venituri din aceste activități.

Trebuie să știți însă că oricine are posibilitatea și are dreptul să achite prima de asigurare medicală. În cazul în care cetățenii noștri stabiliți peste hotare își doresc să aibă parte acasă, în Moldova, de beneficiile asigurării medicale – tratament, medicamente compensate, o listă cuprinzătoare de servicii medicale, spitalizare gratuită, pot să achite prima în condiții egale cu cei care se află în țară”, anunță reprezentanții CNAM.


Așadar, și pentru moldovenii din diasporă se aplică facilități până la 31 martie 2025. Valoarea primei este de 12.636 de lei, dar până în ultima zi a lunii martie vor plăti 2.527 de lei.

Pentru proprietarii de teren agricol suma cu facilități este de 1.264 de lei.

De menționat că, plata se poate face online, prin serviciul MPay. 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Am fost păcălită de propaganda rusă’. Spectaculoasa schimbare a activistei MAGA Laura Loomer și semnalul trimis de Trump

După ani în care a atacat Ucraina, l-a prezentat pe Volodimir Zelenski drept nazist și a cerut ca Vladimir Putin să ocupe întreaga țară,...

PwC: Băncile din România au printre cei mai solizi indicatori de lichiditate din UE

Băncile de retail din Europa au încheiat anul 2025 cu venituri în creştere cu 3% şi cu un profit operaţional în urcare cu 6%,...

Răspunsul lui Putin pentru șeful de stat care i-a cerut să pună capăt războiului din Ucraina: ‘Asta e condiția noastră’

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns la sugestia președintelui kazah Kassym-Jomart Tokayev, potrivit căreia războiul Rusiei împotriva Ucrainei ar trebui „înghețat”,...

Amenințare dură din Iran înaintea întâlnirii Trump-Netanyahu: ‘Războiul se va extinde geografic’

Războiul din Orientul Mijlociu „se va extinde şi mai mult” dacă Statele Unite îşi reiau bombardamentele, aflate într-o „pauză” de două zile, avertizează duminică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.