Moldovenii nu riscă să rămână fără terenurile lor agricole. Autoritățile vin să combată un nou fals care a pus pe jar comunitatea după intrarea în vigoare a noului Cod funciar.
Citește și: Noi medicamente compensate pentru moldoveni
Potrivit informațiilor care circulă în mediul online, cei care-și vor lăsa pământurile în păragină, riscă să rămână fără ele. Un fals! Ripostează reprezentanții guvernării.
„Haideți să vă spun adevărul! … Terenul agricol care se constată ca este abandonat și invadat de buruieni, va putea fi dat în arendă de către primărie. Banii acumulați se pun pe un cont special. Dacă proprietarul vrea la un moment să-și recupereze terenul agricol, o poate face oricând. În plus, se alege și cu bani din arenda terenului său. De ce s-au propus aceste modificări? Deoarece sunt multe terenuri agricole lăsate în paragină și aceste modificări permit să se aplice măsuri necesare pentru a preveni degradarea pământului și a proteja vecinii care prelucrează terenul”, a explicat deputata PAS, Larisa Novac.
Precizăm că de la 1 aprilie a intrat în vigoare noile prevederi ale Codului funciar. Documentul prevede mecanisme pentru a interveni atunci când terenurile agricole sunt lăsate în paragină, provocând daune terenurilor vecine, în special celor lucrate de alți agricultori.
Reprezentanții primăriei din localitate și ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, la cererea proprietarului terenului adiacent ale căror interese sunt lezate, vor verifica terenul și vor constata dacă acesta este abandonat și invadat de buruieni. Dacă se confirmă că terenul nu a fost întreținut timp de cel puțin doi ani, iar starea fitosanitară este necorespunzătoare, primăria va transmite o somație scrisă proprietarului.
Dacă proprietarul nu este de găsit, primăria va putea da terenul respectiv în arendă, temporar, pentru a fi folosit în scop agricol. Dacă terenul se învecinează cu o singură proprietate, primăria va putea negocia direct cu acel vecin interesat să-l lucreze. În caz contrar, terenul va fi scos la licitație publică, astfel încât oricine dorește să îl arendeze, o poate face în mod legal și transparent. Licitația este organizată de o comisie specială a primăriei, formată din angajați ai instituției.
După ce se alege câștigătorul licitației, terenul este predat printr-un act oficial de primire-predare, iar persoana care a câștigat dreptul de arendă poate începe să-l lucreze. Durata arendei este stabilită de comun acord între primărie și arendaș, care va fi de minimum un an și nu va depăși cinci ani. La finalul perioadei, contractul poate fi prelungit, dacă ambele părți sunt de acord.
Suma plătită de arendaș pentru folosirea terenului este păstrată de primărie într-un cont special. Proprietarul își poate recupera oricând terenul, printr-o simplă declarație scrisă. În acel moment, contractul de arendă se încheie imediat, banii adunați din arendă îi revin proprietarului.
Proprietarul nu este deposedat de terenul său. El rămâne în continuare proprietarul legal al terenului, iar transmiterea în arendă este doar o măsură temporară, menită să prevină degradarea pământului și să protejeze vecinii.












