În luna decembrie 2025, volumul creditelor noi acordate de băncile din Republica Moldova a constituit 7,78 miliarde lei, în creștere cu 12,3% față de luna noiembrie, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.
Majoritatea creditelor noi au fost acordate în moneda națională, care a reprezentat 79% din total, respectiv 6,15 miliarde lei, în creștere cu 23,5% față de luna precedentă, potrivit bancamea.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Din perspectiva termenelor, creditele cu maturitate între 2 și 5 ani au avut cea mai mare pondere – 58,9% din totalul împrumuturilor noi. În cazul persoanelor juridice, aceste credite au reprezentat 40,5% din volumul total.
Dobânzile au înregistrat evoluții mixte.
Rata medie la creditele noi în lei s-a majorat ușor, cu 0,03 puncte procentuale, până la 9,09%, în timp ce rata medie la creditele în valută s-a redus cu 0,08 p.p., până la 5,26%.
Populația a contractat în decembrie credite în valoare de 2,40 miliarde lei, cu 9,6% mai mult decât în noiembrie. 60% din împrumuturi au fost destinate consumului, majoritatea fiind acordate în lei, pe termene de 2–5 ani.
Creditele imobiliare au reprezentat 39,4% din totalul împrumuturilor contractate de persoanele fizice, fiind acordate, în principal, tot în moneda națională.
Rata medie la creditele de consum în lei a crescut cu 0,14 p.p., ajungând la 11,17%, iar rata medie la creditele imobiliare în lei s-a majorat cu 0,10 p.p., până la 8,24%.
În cazul firmelor, volumul creditelor noi a constituit 5,21 miliarde lei, în creștere cu 13,2% față de luna precedentă.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Cea mai mare parte a creditelor acordate persoanelor juridice a fost contractată de societățile comerciale nefinanciare, care au atras 87,5% din totalul împrumuturilor pentru companii și au reprezentat 58,5% din totalul creditelor noi acordate în economie.
Rata medie la creditele acordate firmelor în lei a crescut cu 0,06 p.p., până la 8,42%, în timp ce rata medie la creditele în valută s-a redus cu 0,09 p.p., până la 5,25%.












