StiripesurseSocialMoldovenii vor beneficia în continuare de regimul fără vize cu statele...

Moldovenii vor beneficia în continuare de regimul fără vize cu statele spațiului Schengen

Publicat:

Cetățenii R. Moldova vor beneficia în continuare de regimul fără vize cu statele spațiului Schengen. Comisia Europeană a adoptat cel de-al șaptelea raport privind Mecanismul Uniunii Europene (UE) de suspendare a regimului fără vize, în care a constatat că R. Moldova a acționat în vederea realizării recomandărilor formulate în raportul precedent.

Citeşte şi: Criză de credibilitate în România – Stiripesurse.md

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), raportul, adoptat pe 6 decembrie, conține o evaluare detaliată a evoluțiilor cu referire la:

– alinierea politicilor în domeniul vizelor la politicile Uniunii Europene;

– tendințele în domeniul ilegale, cererilor de protecție internațională, returnării și readmisiei;


– cooperarea în sectorul migrației, gestionării frontierei și readmisiei;

– cooperarea în domeniul securității.

Documentul se referă la vecinătatea UE, Caraibe de Est și America Latină.

Totodată, Comisia Europeană a formulat următoarele recomandări pentru R. Moldova:

-alinierea politicilor în domeniul vizelor la politicile respective ale Uniunii Europene, în special în ceea ce ține de țările terțe, care prezintă risc de migrație ilegală sau risc de securitate pentru Uniunea Europeană;

– continuarea depunerii eforturilor de combatere a crimei organizate, cu acordarea atenției speciale pentru traficul ilicit de arme de foc și droguri, combaterea traficului de ființe umane și aspecte financiare ale crimei organizate.

MAE a luat act de constatările și recomandările raportului și își exprimă disponibilitatea de a continua, împreună cu alte autorități naționale competente, cooperarea cu Uniunea Europeană în vederea punerii în aplicare a acestora.

„Recomandările Comisiei Europene se corelează cu statutul țării noastre de stat candidat pentru aderare la Uniunea Europeană. Subiectele acoperite de rapoartele anuale ale Comisiei Europene privind Mecanismul Uniunii Europene de suspendare a regimului fără vize se monitorizează și prin pachetele anuale de extindere ale Comisiei Europene (2023, 2024)”, se arată în comunicatul MAE.

Acordul de liberalizare a vizelor cu UE a intrat în vigoare pe 28 aprilie 2014. Timp de 10 ani, peste 2,5 milioane de cetățeni moldoveni au beneficiat de călătorii fără vize în statele membre ale UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.