StiripesurseȘtirile zileiMoscova ar fi reluat finanțarea unor preoți ai Mitropoliei Moldovei

Moscova ar fi reluat finanțarea unor preoți ai Mitropoliei Moldovei

Publicat:

„Moscova a reluat finanțarea unor preoți ai Mitropoliei Moldovei, în scopul intensificării propagandei pro-ruse înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie”, scrie Jurnal.md, în cadrul unei investigații, care scoate la iveală  motivul recentului „pelerinaj la Ierusalim”, cu participarea a 19 protopopi din Moldova.

Citește și: Doar unul din cinci moldoveni lucrează în sectorul real al economiei

Potrivit sursei citate, o mare parte, dacă nu chiar toți preoții care și-au dat acordul să plece în perioada 30 martie – 3 aprilie în Țara Sfântă, au fost și anul trecut la Moscova. Jurnal.md a aflat că toate cheltuielile delegației moldovenești au fost acoperite de partea rusă, care, conform calculelor, au reprezentat peste 16 000 de dolari numai pentru drum și cazare.

De asemenea, Jurnal.md a intrat în posesia unor înregistrări audio de la întâlnirile din Țara Sfântă a preoților moldoveni cu solii Kremlinului, care arată că „pelerinajul la Ierusalim” s-a concentrat la hotelul din Betleem, unde zi de zi s-a pus la cale planul de atragere a creștinilor moldoveni în cursa intereselor electorale rusești. Printre altele, acolo s-a vorbit și despre nereușita de anul trecut.

Ca și în 2024, solii lui Putin au anunțat că lucrează în interesul Patriarhiei Ruse și vor să-i ajute, aducând la putere, în R. Moldova, forțe sănătoase în locul guvernării actuale, care ar intenționa să distrugă biserica. Ca și în 2024, la început, aceștia nu divulgă numele concurenților electoral, care ar trebuit promovați, și se spală pe mâni că nu fac politică.


Propunerea solilor Kremlinului pentru parlamentarele din toamnă s-a rezumat la faptul că preoții vânduți să creeze o infrastructură socială la nivel de protopopiate, cu echipe mobile de tineri pe lângă parohiile mai mari. Aceștia urmează să mențină dialogul cu enoriașii, pentru a-i atrage de partea lor și, înainte de alegeri, să le poată dicta cu cine să voteze.

Recent, Viorel Cernăuţeanu, șeful Inspectoratului General de Poliție, a declarat că poliția investighează și cazul pelerinajului la Ierusalim. El a mai spus că cel puţin 20 de preoţi, care au beneficiat anul trecut de călătoriile finanțate de Evrazia, în scopul coruperii electoratului, au fost traşi la răspundere.

Această pedeapsă constă în amenzi de circa 25 de mii de lei, care nu-i împiedică pe pelerinii politici să revină în slujba Kremlinului, în detrimentul bisericii ortodoxe, de care astfel își bat joc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.