StiripesurseȘtirile zileiMoscova: Criticile premierului armean ce vizează trupele ruseşti din jurul regiunii...

Moscova: Criticile premierului armean ce vizează trupele ruseşti din jurul regiunii Nagorno-Karabah sunt ‘inacceptabile’

Publicat:

Rusia a precizat vineri că ”atacurile publice” asupra trupelor sale de menţinere a păcii desfăşurate în jurul regiunii separatiste Nagorno-Karabah din Azerbaidjan sunt “inacceptabile”, a doua zi după ce premierul armean Nikol Paşinian a criticat contingentul, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Civili azeri care susţin că sunt activişti de mediu au blocat singurul drum între Armenia şi enclava cu populaţie majoritar armeană de pe 12 decembrie. Oficialii din Nagorno-Karabah susţin că proviziile de alimente, medicamente şi combustibil sunt pe sfârşite.

Citește și : Kievul se aşteaptă la întreruperi repetate de electricitate toată iarna

Joi, site-ul de ştiri armean Hetq a difuzat o declaraţie a lui Paşinian potrivit căreia forţa rusă de menţinere a păcii “devine un martor tăcut la depopularea Nagorno-Karabah”, din cauza faptului că nu a redeschis drumul blocat.

Paşinian a spus că dacă trupele ruseşti nu sunt capabile să asigure stabilitatea şi securitatea în Nagorno-Karabah, ele ar trebui să facă loc unei misiuni ONU de menţinere a păcii.


“Considerăm orice atacuri publice sau provocări împotriva trupelor noastre de menţinere a păcii inacceptabile şi acţiuni deliberate care provoacă un prejudiciu real procesului de normalizare armeano-azer”, a reacţionat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

Regiunea Nagorno-Karabah este recunoscută internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar locuitorii săi sunt predominant etnici armeni şi au reuşit să scape controlului Baku în urma unui război de la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, într-o perioadă în care Uniunea Sovietică se dezintegra.

Citește și : Ce conţine planul de pace al lui Zelenski

În 2020, Azerbaidjan a reuşit să recucerească o parte din teritoriu în urma unui nou război care s-a încheiat cu un armistiţiu mijlocit de Rusia. Trupe de menţinere a păcii au fost desfăşurate de-a lungul coridorului Lacin, singurul drum dintre Armenia şi Nagorno-Karabah.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.