StiripesurseExterneMoscova justifică întreruperea livrărilor de gaze către Austria

Moscova justifică întreruperea livrărilor de gaze către Austria

Publicat:

Rusia consideră că sistarea livrărilor de gaze către Austria este pe deplin justificată, a declarat joi Ministerul de Externe de la Moscova, potrivit dpa.

“Nu intenţionăm să ne angajăm în acte de caritate în acest caz”, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, conform agenţiei de presă oficiale ruse TASS, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu privire la sincope în livrarea volumelor contractate de gaze.

Maria Zaharova a declarat că au existat motive obiective pentru reducerea aprovizionării în septembrie 2022 şi a citat explozia conductei Nord Stream, care trece pe sub Marea Baltică, şi închiderea tranzitului prin conducta Yamal-Europa. Aceşti factori, a afirmat ea, nu au fost luaţi în considerare de Austria.


Moscova însăşi oprise deja complet livrările de gaze prin conducta Yamal-Europa în primăvara anului 2022, justificându-şi decizia la momentul respectiv prin faptul că Polonia nu era dispusă să treacă la plata în ruble.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Tribunalul de arbitraj a decis despăgubiri de 230 de milioane de lire sterline (241 de milioane de dolari) pentru OMV în litigiul juridic. Compania a intenţionat să compenseze această sumă cu livrările în curs ale Gazprom. Dar compania rusă a răspuns cu o întrerupere totală a livrărilor.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a reacţionat printr-un mesaj pe platforma X vineri seara, înainte de oprirea aprovizionării: “Nimeni nu va îngheţa la iarnă şi niciun apartament nu va rămâne rece”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

Ministrul Mediului: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind situația nivelului apei în râul Nistru, menționând că, deși debitul este mai redus decât în...

Rectorul USM, în contextul admiterii: Candidații sunt îndemnați să analizeze atent oferta educațională și să completeze corect dosarele

Universitatea de Stat din Moldova (USM), cea mai mare instituție de învățământ superior din țară, își extinde oferta educațională prin lansarea unui nou program...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.