Moscova trebuie să plătească pentru reconstrucţia Ucrainei, însă pe termen lung va fi necesară reintegrarea Rusiei

Publicat:

După ce războiul din Ucraina se va sfârşi, “agresorul va trebui să plătească pentru reconstrucţia” acestei ţări, a declarat joi, la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), vicepremierul Slovaciei, Veronika Remisova, afirmând totodată că “pe termen lung” va fi necesară “reintegrarea” Rusiei în comunitatea naţiunilor, informează AFP, potrivit agerpres.

“Agresorul va trebui să plătească pentru reconstrucţie la sfârşit, pentru că agresorul a distrus oraşe, naţiuni, vieţi, şi va trebui să plătească pentru pagubele provocate”, a spus Remisova în timpul unei conferinţe de presă.


Vezi şi: Joe Biden nu va lăsa Rusia să intimideze Europa (VIDEO) – Black News

Participând la New York la o reuniune la nivel înalt a Adunării Generale a Naţiunilor Unite pentru punerea în aplicare a unei noi agende urbane, Veronika Remisova, care este şi ministrul investiţiilor, dezvoltării regionale şi informatizării, a precizat că ţara sa aduce şi va continua să aducă un ajutor financiar consecvent Ucrainei.

“Noi ajutăm Ucraina nu doar cu arme, pentru ca ea să se poată apăra, ci şi cu ajutor umanitar şi cu bani. Noi o facem în calitate de Slovacia, noi o facem în calitate de (membru al) UE”, a precizat ea. “Şi noi o vom face când războiul se va opri”, a adăugat vicepremierul slovac.

Veronika Remisova a făcut aceste declaraţii întrebată fiind dată ONU ar putea crea o comisie de indemnizare similară celei puse în aplicare între 1991 şi 2022, care a permis Kuweitului să recupereze de la Irak 52,4 miliarde de dolari reparaţii pentru pagubele provocate prin invazia sa, în august 1990.

Legal constrângătoare, o astfel de comisie a fost decisă de Consiliul de Securitate, unde Rusia dispune de un drept de veto.

Citeşte şi: Erdogan vizitează Arabia Saudită, o premieră după asasinarea lui Khashoggi – Black News

Fără a răspunde la întrebare, Remisova a insistat asupra necesităţii ca pe termen lung Rusia să fie reintegrată în comunitatea naţiunilor. “Atunci când războiul se va sfârşi, va fi mare nevoie ca Rusia să fie integrată, chiar dacă Rusia este agresorul, chiar dacă Rusia comite crime de război”, a spus ea.

“Pe termen lung, Rusia nu poate sfârşi precum Coreea de Nord, izolată, singură. Într-o perspectivă pe termen lung, noi va trebui să facem paşii pe care Franţa împreună cu alte ţări i-au făcut după Al Doilea Război Mondial, când au integrat Italia şi Germania în comunitate”, a subliniat vicepremierul Slovaciei, evocând “cea mai mare realizare a Europei” după 1945.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.