StiripesurseȘtirile zileiMoțiunea simplă împotriva Ministerului Agriculturii va fi dezbătută săptămâna viitoare în...

Moțiunea simplă împotriva Ministerului Agriculturii va fi dezbătută săptămâna viitoare în Parlament

Publicat:

Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, urmează să vină joia viitoare în Parlament. Pe ordinea de zi a ședinței planare, a fost inclusă examinarea moțiunii simple, scrie agenția IPN.

Citește și: Ceață foarte densă pe unele sectoare de drum. Drumarii intervin în forță

Biroul Permanent al Parlamentului a mai inclus pe ordinea de zi a ședinței de joi două proiecte de lege cu sigla UE. Deputații vor examina și un proiect de lege care se referă la costurile expertizei judiciare, precum și la activitățile comerciale cu dispozitive ilicite și topografiile produselor semiconductoare. De asemenea, urmează să fie ratificat tratatul cu Guvernul Japoniei, care prevede sprijin financiar pentru modernizarea echipamentelor tehnice de producție la Compania „Teleradio-Moldova”.

Sesiunea parlamentară de primăvară începe săptămâna viitoare, iar prima ședință, programată pentru 3 februarie, va fi una solemnă, cu ocazia vizitei oficiale a președinților Parlamentelor din statele baltice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.