StiripesurseDiasporaMotivul pentru care Regele Suediei le-a retras nepoţilor săi titlul de...

Motivul pentru care Regele Suediei le-a retras nepoţilor săi titlul de membru al Casei regale

Publicat:

Regele Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei a decis să retragă titlurile regale copiilor prințului Carl Philip și ai prințesei Madeleine, aceștia fiind scutiți astfel de îndatoririle oficiale, potrivit unui comunicat al Casei regale, citat de bbc.com, scrie mediafax.

Cei doi fii ai prințului Carl Philip și ai prințesei Sofia și cei trei copii ai prințesei Madeleine și ai lui Chris O’Neill, nepoții regelui Carl Gustaf al XVI-lea și ai reginei Silvia, vor rămâne membri ai familiei regale, dar nu vor mai face parte din Casa regală a Suediei.

Citește și : Încheierea audierii în justiţie a premierului israelian Netanyahu (avocat)

“Prințul Alexander, prințul Gabriel, prințesa Leonore, prințul Nicolas și prințesa Adrienne vor rămâne membri ai familiei regale. Totuși, nu vor mai purta titlul de alteță regală și, în viitor, nu vor mai oficia îndatoriri oficiale”, se arată în comunicat.

Cu vârste între un an și cinci ani, copiii își vor păstra titlurile de duce, respectiv ducesă. Prințul Alexander este duce de Södermanland, prințul Gabriel este duce de Dalarna, prințesa Leonore, ducesă de Gotland, prințul Nicolas, duce de Ångermanland, iar prințesa Adrienne, ducesă de Blekinge. Micuții își vor păstra și titlurile de prinț/ prințesă, dar acestea vor deveni personale, respectiv viitorii parteneri de viață și copii ai acestora nu vor avea dreptul de a-l purta.


Decizia nu îi vizează pe prințesa Estelle și prințul Oscar, copiii prințesei moștenitoare Victoria și ai soțului acesteia, prințul Daniel, aceștia fiind în continuare membri ai Casei regale a Suediei.

Carl Philip, în vârstă de 40 de ani, și Madeleine, în vârstă de 37 de ani, sunt frații mai mici ai Victoriei.

Citeşte şi:  Marea Britanie: Închisoare pe viaţă pentru o femeie care voia să comită un atentat la British Museum

Decizia de luni implică și faptul că nepoții nu vor mai avea dreptul la o sumă anuală plătită din bani publici care merge la membrii Casei regale, folosită, de exemplu, pentru întreținerea palatelor.

Citește și : Macron se întâlnește cu Orban să vorbească despre viitorul Europei

Soțul prințesei Madeleine, Chris O’Neill, un bancher americano-britanic, a decis să nu accepte niciun titlu regal când s-a căsătorit cu aceasta,

Decizia de luni nu va influența linia de succesiune, dar cei cinci nepoți vor fi priviți mai mult ca persoane private și vor avea libertatea de a alege, de exemplu, orice meserie doresc.

Prințul Carl Philip și prințesa Madeleine “consideră un lucru pozitiv faptul că rolul copiilor lor a fost precizat mai clar”, potrivit publicației People.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O moldoveancă a murit în Italia după ce a căzut de pe bicicletă

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident produs în Pieve di Soligo....

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.