StiripesurseSocialMunicipiul Edineţ, acoperit de un nor de fum toxic de la...

Municipiul Edineţ, acoperit de un nor de fum toxic de la groapa de gunoi

Publicat:

De mai multe zile, oamenii din Edineţ suportă cu greu un nor de fum toxic de la groapa de gunoi aflată la marginea oraşului, care s-a aprins la sfârşitul săptămânii trecute.

Cel mai greu le este celor care locuiesc aproape de focar – câteva zeci de gospodării. Primarul oraşului crede că incendiul a fost provocat de concurenţii săi politici care ar vrea să-l discretizeze înainte de alegerile locale din toamnă.

Citește și : Șeful Termoelectrica, despre faptul că ar fi omul Kremlinului: Mă face puțin să zâmbesc

Aceste imagini cu oraşul acoperit de fumul dens au fost filmate aseară, de un localnic. Oamenii se plâng că cel mai greu le este noaptea.

„Noi ne înăduşim, noi nu putem ieşi din casă. Avem copii mici, noi şi vecinii, iată dim prejur. Am pus întrebarea şi la primar şi la toţi, dar văd că tot e pe loc.”


„Am ajuns la aceeea că nu scot nici rufele afară la uscat din cauza mirosului insuportabil. Oamenii se tem să nu se îmbolnăvească.”

„Nu înţeleg de ce toţi locuitorii nu se ridică, nu protestează. Această groapă de gunoi arde mereu. Nu este primul an când se întâmplă aşa ceva. Se întâmplă cu regularitate. Ne este frică să trăim, ne este frică pentru părinţii noştri, pentru copii noştri.”

Primarul localităţii, Constantin Cojocari, afirmă că incendiul a pornit din zona unde au fost depozitate resturile vegetale aduse din tot oraşul după furtuna de la sfârşitul lunii iulie. El crede că focul a fost provocat intenționat.

PRIMAR EDINET, CONSTANTIN COJOCARI, primarul municipiului Edineţ: „Câţiva ani, practic, gunoiul nu a ars. Acum numai s-a anunţat campania electorală şi fiind foarte activi unii lideri din teritoriu, eu presupun că doar că este făcut o pacoste. Pentru că paralel este aprins şi aici şi la Cupcini.”

La stingerea incendiului au luat parte atât autospecialele pompierilor cât şi cele ale Primăriei.

CONSTANTIN COJOCARI, primarul municipiului Edineţ: „Prima zi am pus şapte maşini. A doua zi 12 maşini şi a treia zi cinci maşini. Practic am reuşit stabilizarea, dar este o zonă unde nu reuşesc să aduc, şi încă mai fumegă. Nu am estimat toate cheltuielile, dar cam în jur de 40-50 de mii, dar preconizez că o să fie şi mai mult.”

Citește și : LOVITURĂ de TEATRU! Un general ucrainean a fost condamnat pentru înaltă trădare

LILIANA PUŞCAŞU, ofiţer de presă IGSU: „Intervenţia are loc şi datorită gospodăriei comunale dar şi autorităţilor publice locale. Zilnic câte două autospeciale pentru lichidarea acestor focare. Astăzi nu are loc foc deschis la faţa locului, întrucât sunt efectuate lucrări de copertare.”

Şi reprezentanţii Inspecţiei pentru Protecţia Mediului Edineţ cred că incendiul ar fi fost provocat. Cercetări în acest caz face şi poliţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Furnizorii de servicii media, obligați să-și dezvăluie proprietarii și eventualele conflicte de interese

Furnizorii de servicii media vor trebui să ofere informații clare despre structura proprietății și despre persoanele care exercită control sau influență asupra activității editoriale....

Moldova a aderat oficial la WorldSkills Europe

Republica Moldova a aderat oficial la WorldSkills Europe — platforma europeană pentru dezvoltarea competențelor profesionale și a învățământului profesional și tehnic. Decizia privind aderarea...

Cum argumentează CSP menținerea în sistem a lui Vasile Plevan

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a venit cu un comunicat cu referire la respingerea și celui de-al doilea raport al Comisiei de evaluare a...

Valeriu Chiveri, despre formatul 5+2: ‘Peste20 de ani de activitate a acestui format au demonstrat ineficiența lui’

Autoritățile Republicii Moldova iau în calcul o nouă abordare în procesul de reintegrare a regiunii transnistrene, punând accent pe integrarea economică și apropierea de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.