StiripesursePoliticăMunteanu a făcut o vizită de lucru pe Platforma Industrială din...

Munteanu a făcut o vizită de lucru pe Platforma Industrială din Ceadâr-Lunga

Publicat:

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a mers astăzi la Platforma Industrială Multifuncțională din Ceadâr-Lunga, care este în prezent în proces de construcție. Platforma modernă de producție are o suprafață de 5.200 de metri pătrați și vine să stimuleze economia locală și să creeze între 500 și 1.000 de locuri noi de muncă.

Premierul a inspectat lucrările de pe șantier, menționând că proiectul este unul dintre cele mai ample exemple de dezvoltare regională comună. „Este rezultatul cooperării eficiente între autoritățile centrale, regionale și locale. Platforma va deveni un punct de creștere pentru economia regiunii, va contribui la sporirea veniturilor locale prin atragerea de noi investitori”, a spus prim-ministrul.

Vezi şi: VIDEO Taxarea coletelor din China se va face treptat – Stiripesurse.md

Pentru construcția platformei, Guvernul a alocat 22,5 milioane de lei, autoritățile UTA Găgăuzia – 11 milioane de lei, iar autoritățile locale – 3 milioane de lei. Proiectul este implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia. Finalizarea lucrărilor este preconizată pentru primăvara anului 2026.

De asemenea, premierul Alexandru Munteanu a discutat cu mai mulți întreprinzători din regiune, rezidenți ai Incubatorului de Afaceri din municipiul Ceadîr-Lunga. În prezent, aici activează 22 de antreprenori, spațiile fiind ocupate la nivel de 100%.


„Vrem să oferim cât mai multe oportunități de creștere și extindere companiilor deja active pe piață. Prin Bugetul Investițiilor Responsabile pentru 2026, investițiile capitale cresc până la 3 miliarde de lei, cel mai mare nivel din ultimii ani. Majorăm alocările în programele de sprijin pentru antreprenori și continuăm modernizarea accelerată a infrastructurii și drumurilor, pentru a crește conectivitatea, a stimula investițiile și a aduce un impact economic real pentru companii”, a spus Șeful Guvernului în dialog cu antreprenorii.

Chiar azi a fost deschis circulației drumul de ocolire a orașului Vulcănești – un segment de peste 8 km, construit cu sprijinul BERD și finalizat cu 2 luni mai devreme decât termenul contractual. Drumul Chișinău-Comrat-Giurgiulești-frontiera cu România are o importanță strategică în Sudul Republicii Moldova și înseamnă conexiuni mai sigure, mai rapide, precum și integrare în rețeaua europeană de transport.

Prim-ministrul a vizitat două afaceri rezidente ale Incubatorului de Afaceri. Este vorba despre fabrica de textile „Ghekatex – Group”, care deține filiale în Comrat, Vulcănești, Basarabeasca și exportă confecțiile inclusiv în Italia și Australia. Totodată, premierul a discutat cu întreprinzătorul Serghei Col, care gestionează o mică afacere de producere a accesoriilor pentru automobile.

Potrivit administratoarei Incubatorului, Galina Topal, tot mai mulți antreprenori își doresc să activeze aici. Pentru a mări suprafața destinată producției, a fost deja implementat un proiect de extindere în valoare de circa 2 milioane de lei, finanțat de Uniunea Europeană. Astfel, au fost create încă 66 de locuri de muncă în trei întreprinderi, inclusiv o producție de confecții, asamblare de mobilă și servicii de catering.

De asemenea, cu sprijinul partenerilor externi, Incubatorul de Afaceri urmează să primească asistență tehnică pentru a integra soluții de energie verde în activitate și a sprijini, în mod special, femeile antreprenoare din regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.