StiripesurseȘtirile zileiMuzeul Metropolitan din New York îşi redeschide porţile pentru vizitatori

Muzeul Metropolitan din New York îşi redeschide porţile pentru vizitatori

Publicat:

Celebrul Muzeu Metropolitan de Artă din New York (The Met) urmează să se redeschidă la 25% din capacitate începând cu 29 august, a anunţat miercuri instituţia, potrivit DPA şi agerpres.

Muzeul şi-a închis porţile în data de 13 martie ca parte din eforturile administraţiei oraşului de a ţine sub control transmiterea noului coronavirus. Instituţia nu a mai fost închisă pentru mai mult de trei zile de mai bine de un secol.

Citeşte: Un avion de recunoaştere S-A PRĂBUŞIT în Turcia! 7 oameni au murit!

”Poate că acum, mai mult ca oricând, Muzeul poate fi un memento al puterii spiritului uman şi al capacităţii pe care arta o are de a aduce alinare, a inspira puterea de a rezista şi a ne ajuta să ne înţelegem mai bine unii pe alţii şi lumea din care facem parte”, a precizat preşedintele Met, Daniel Weiss, într-un comunicat de presă.

Clădirea somptuoasă de pe Fifth Avenue care adăposteşte muzeul urmează să fie deschisă de joi până luni în fiecare săptămână, toţi vizitatorii şi angajaţii având obligativitatea de a purta măşti şi de a respecta distanţarea fizică.


Vor fi puse în aplicare proceduri sporite de curăţenie, iar garderoba nu va fi deschisă, potrivit muzeului.

Citeşte şi: POTOP în Sicilia (VIDEO)! Cele mai puternice ploi din istorie au luat viaţa oamenilor!

New York, unul dintre epicentrele epidemiei de coronavirus de pe teritoriul Statelor Unite, a înregistrat recent o reducere semnificativă a ratelor de infectare şi îşi redeschide treptat activităţile economice.

Alte instituţii culturale din oraş, printre care teatrele de pe Broadway, Metropolitan Opera şi Filarmonica din New York, au exclus posiblitatea redeschiderii până cel puţin la sfârşitul anului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.