Nancy Pelosi conduce o delegație americană în Afganistan

Publicat:

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, democrata Nancy Pelosi, şi alţi membri marcanţi ai legislativului Statelor Unite au efectuat duminică o vizită neanunţată în Afganistan, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Nancy Pelosi, care a ajuns în Afganistan după o escală sâmbătă în Iordania, s-a întâlnit cu preşedintele afgan Ashraf Ghani şi cu ministrul american al apărării, Mark Esper, aflat şi el într-o vizită la Kabul, precum şi cu comandanţi ai trupelor americane şi o parte dintre soldaţi, potrivit unui comunicat publicat după încheierea vizitei de către delegaţia bipartizană.


Citește și: Șapte morți în revoltele din Chile! Președintele declară țara în RĂZBOI

Turneul delegaţiei Congresului american în Orientul Mijlociu şi Asia de Sud are loc în contextul întrebărilor legate de angajamentul SUA faţă de aliaţii săi, după ce preşedintele Donald Trump a retras brusc forţele americane din nord-estul Siriei, concretizând o dorinţă veche a sa de a pune capăt implicării militare americane în străinătate.

Relaţiile dintre Pelosi şi Trump se află într-un punct foarte scăzut, democrata fiind cea care conduce ancheta privind destituirea preşedintelui.

La 7 septembrie, spre surpriza generală, Donald Trump a anunţat că a încetat negocierile desfăşurate de peste un an cu talibanii şi care păreau să se îndrepte spre un acord istoric după 18 ani de conflict în Afganistan. Criticii deciziei afirmă că aceasta a scos în evidenţă o abordare confuză a Statelor Unite în Afganistan.

Vizita delegaţiei Congresului a coincis cu cea a ministrului apărării Mark Esper, care le-a declarat reporterilor că ‘obiectivul este în continuare de a găsi un acord de pace la un moment dat, un acord politic’.

Nancy Pelosi a arătat că delegaţia a fost informată de diplomaţi americani cu privire la eforturile de reconciliere cu talibanii, şi a avut întâlniri cu prim-ministrul afgan Abdullah Abdullah şi cu lideri ai societăţii civile afgane, inclusiv cu femei.

Potrivit aceluiaşi comunicat, delegaţia americană ‘a aflat mai multe despre rezultatele ce urmează încă să fie anunţate ale alegerilor prezidenţiale afgane din septembrie, despre care sperăm toţi că vor fi disponibile în curând’.

Citește și: Berlinul critică dur Ankara: Ofensiva turcă din nordul Siriei încalcă dreptul internaţional

Rezultatele preliminare ale alegerilor prezidenţiale de la 28 septembrie, ce urmau să fie comunicate la 19 octombrie, au fost amânate cu cel puţin o săptămână.

‘Delegaţia noastră a subliniat importanţa centrală a combaterii corupţiei, care pune în pericol securitatea şi subminează capacitatea poporului afgan de a realiza un viitor stabil şi prosper’, a declarat şefa Camerei Reprezentanţilor. ‘Noi am subliniat că femeile din Afganistan trebuie să se afle la masa negocierilor de reconciliere’, a adăugat ea.

SUA afirmă că şi-au intensificat ritmul operaţiunilor împotriva talibanilor de când Trump a pus capăt discuţiilor cu aceştia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.