StiripesurseȘtirile zileiNancy Pelosi solicită convocarea anticipată a membrilor Camerei Reprezentanţilor

Nancy Pelosi solicită convocarea anticipată a membrilor Camerei Reprezentanţilor

Publicat:

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, democrata Nancy Pelosi, a anunţat că îi va convoca pe deputaţii americani săptămâna viitoare pentru a supune la vot o lege care ar interzice Serviciului poştal al Statelor Unite (USPS) să pună în practică modificări ale operaţiunilor sale înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, relatează luni Reuters, AFP şi dpa, scrie agerpres.

”În această perioadă de pandemie, Serviciul poştal este esenţial în alegeri. Americanii nu ar trebui să aleagă între sănătatea lor şi votul lor”, a subliniat duminică Pelosi într-o scrisoare adresată membrilor democraţi ai Camerei Reprezentanţilor.

Citește și : Israelul loveşte ţinte ale Hamas în Fâşia Gaza

Ulterior, senatorul democrat Chuck Schumer a cerut ca Senatul, dominat de republicani, să se reunească mai devreme decât este prevăzut, pentru a supune la vot actul normativ respectiv.

Potrivit calendarului în vigoare, congresmenii americanii sunt în vacanţă parlamentară până la 8 septembrie.


Solicitarea lui Nancy Pelosi survine în contextul în care votul prin corespondenţă a devenit un subiect controversat în perspectiva alegerilor din noiembrie şi după ce democraţii au cerut deja conducerii Serviciului poştal american să depună mărturie într-o audiere de urgenţă prevăzută pentru 24 august.

Pandemia de COVID-19 a forţat numeroşi americani să rămână acasă, iar democraţii au cerut suplimentarea cu 25 de miliarde de dolari a fondurilor necesare finanţării Serviciului poştal, pentru a se asigura faptul că oamenii pot vota de acasă prin intermediul votului prin corespondenţă.

Citește și : Svetlana Tihanovskaia se declară pregătită să conducă Belarus

Preşedintele american Donald Trump susţine că votul prin corespondenţă este vulnerabil în faţa tentativelor de fraudă electorală, deşi nu există nicio dovadă în sprijinul ideii că absenţa de la vot sau votul prin corespondenţă contribuie la fraudarea alegerilor, notează dpa.

În ceea ce-i priveşte, democraţii sunt de părere că schimbările operaţionale în cadrul Serviciului poştal ”încetinesc corespondenţa şi periclitează integritatea alegerilor” şi ei au criticat eforturile lui Trump de a bloca suplimentarea finanţării activităţii poştale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.