
Locuitorii din stânga Nistrului beneficiază de numeroase servicii și facilități oferite de autoritățile de la Chișinău, în pofida faptului că regiunea este controlată de regimul separatist de la Tiraspol.
Citește și: Alertă de căldură extremă. Serviciul 112 vine cu recomandări
Analistul politic Oazu Nantoi, citat de Jurnal TV, menționează că locuitorii de pe malul stâng sunt cetățeni cu drepturi depline ai Republicii Moldova, iar Chișinăul trebuie să fie consecvent în acțiuni.
„Republica Moldova este un stat unitar și malul stâng tot este Republica Moldova. Oamenii pe malul stâng al Nistrului sunt ostatici acestei situații și sunt nevoiți să se conformeze, deoarece regimul din stânga Nistrului este unul criminal, autoritar. În realitate, în condițiile când acest regim se află într-o criză social-economică profundă, oamenii din stânga Nistrului sunt nevoiți să supraviețuiască”, a subliniat Oazu Nantoi.
Una dintre principalele provocări legate de regiunea transnistreană în procesul de integrare europeană a țării rămâne prezența ilegală a trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova.
La Bruxelles, regiunea este considerată parte integrantă a Republicii Moldova și este inclusă în toate discuțiile privind viitorul european al țării.
This post was last modified on 28/06/2026 14:43 14:43